Love is blind

Night life

Post de noapte... sau de dimineata? Dupa ceasul meu, e 4:31.
Night life, de ceva timp. Cu experiente "limita", spre amuzamentul celor care vor sa se amuze. Imi doream de ceva vreme sa scriu, dar uite cum se intampla cand permiti bestiei sa-ti intre in casa (a se citi "munca"...) te da jos din toate preocuparile, ca un caine de pe fotoliul preferat.
Sunt atat de multe de spus... dar nu stiu sigur daca vreau sa le spun, tocmai acum... sau daca mai vreau sa mai pastrez ceva ce-am dat deja, doar pentru urechile mele. Urechi?
Hm, chiar daca nu stiu nici eu prea bine de ce, sunt fericita. De fapt, stiu de ce, dar nu in sensul ala. Ai intalnit pe cineva si gata! poc! Fericirea! Te-a pocnit de nu te vezi. Eh, de unde! Mi-ar placea (poate) inocenta unei astfel de fericiri, dar e oarecum altceva. Cum ar fi... "nu stiu de ce, dar am o stare foarte buna, foarte pozitiva fata de..." Asa, ca din neant. O multumire senina, poate ca stiu de ce. Nu, nu e vorba de ce poate fi. Oricat de mult s-au straduit, psihologi au declarat iubirea o stare oarecum rationala, care trebuie sa includa speranta (mai mult sau mai putin intemeiata) de a construi un viitor impreuna. Poate ca e asa... dar uneori speranta asta nu ca e absurda, dar chiar nu exista. Nu, nu am gresit, ca doar nu vorbesc despre astfel de sentimente atat de... si de... tocmai acum. Dar de ce nu m-as bucura pur si simplu de o stare irationala? Poate ca nu e "ca mine", poate ca fac un lucru care nu ma reprezinta... Si?
Nici macar nu conteaza, pana la un punct, daca e frumos. O zi, doua, o luna... chiar o fractiune de secunda.
Nu, nu e vorba de speranta... nu sper prea multe, m-am invatat sa nu sper. Se stie, nu? :)) Unii oameni nu stiu sa spere.
Uneori, un zambet e de-ajuns. Doua, o tratatie... De la trei in sus, orgie. Decadent...
O narghilea...perne brodate, ceai de piersici si ochi mari... Zambet de soricel si fluturare de gene. "Nu stii? Eu sunt timid..."
Dulce-amar si amar-dulce... oare chiar ma dedublez, sometimes?
I told you so!
Daca se mai filmeaza, episodul urmator "first date". Pana atunci, stop cadru pe ea, care se duce la culcare... 4:58 and counting!

Toamna

Frrrrancophonie?

Zile de francophonie cu ploaie... ceva vant, zgomote in noapte si o casa pustie. Ce ciudat...
N-am vizitat nici macar o expozitie, n-am vazut un film, un teatru... dar dupa sase luni acolo, n-as putea spune ca duc lipsa de frrrr. Si oricum, e aproape. Chiar in casa. Ce ciudat...
Noua carte e horror. Nu, asa se lauda, dar e o poveste gen Lolita, altceva decat ce traduc usually: o tanara adolescenta se indragosteste (doar in mintea ei si pe alocuri) de un barbat deloc romantic, rece si plin de probleme... in cele din urma, ca dovada a dragostei ei, ii omoara sotia si-l acuza pe el. De fapt, ea e indragostita de cea mai buna prietena :O Ciudat... sa spun acum, asa cum se asteapta sau ma astept, ca dragostea e ciudata? Mda, as putea, dar e prea evident.
Incepe scoala. Luni. Incepe probabil lucrul la dizertatie... transformarea spatiului intim in spatiu... nu, abia dupa publicare ;) O plecaciune bloggerilor de pretutindeni... celor 2000 de bloage nascute zilnic peste tot in lume... Minut de reculegere pentru cele abandonate, deh...
N-am zis nik de week-endu' trecut, cand am fost la Corbii de Piatra... Dar mi-a placut. Foarte. Extrem de... autentic ;) (pour les connaisseurs)...
Maine poate ascultam ceva muzica de asta cu duble si triple rrrr=uri, dar mai degraba o iesire cu friends. Sambata crek vine alta... alti friends, alte.... sa le spunem interese? :))
In plus, se pare ca trebuie sa pregatesc spre decembrie-ianuarie sau spre finalul lui februarie, o plimbare pe meleaguri straine. Din nou in Germania, in orasul meu favorit– Aachen. Vacanta, deh... unii sustin ca merit ;)
Cam atat, cred. Mi-ar placea sa am acces la internet de fiecare data cand am idei care merita scrise... dar nu se poate. Not yet :(( Asa ca... platitudini. Ma duc la cumparaturi, poate rezolv ceva starea asta de lipsa de chef.

Despre asteptare.. din nou

Dupa cum promiteam, incep cu un citat din Camil Petrescu:

Daca as fi legat si dus la spanzuratoare, tot nu i-as spune prietenului care m-ar opri: "Nu am timp sa stau de vorba cu tine"

A nu se interpreta altfel decat strict legat de mine. Nu... repet nu este nici o aluzie (poate ca mai scap de o bumbaceala). Cateodata mi se pare exagerat ca insist sa traiesc in prezent si cred ca lucrurile trebuie facute acum.. chiar acum, pe cat posibil. Nu cred in amanari. Amanarile sunt moartea initiativei, moartea sperantei... la baza dezamagirilor. Daca tot insist sa vorbesc oarecum in citate, as urma indemnul "Uita trecutul, traieste prezentul si nu te teme de viitor". Nu stiu de ce, dar cateodata am impresia ca timpul nu are rabdare. Ca, daca nu il folosesti la maximum, nu se reporteaza la luna urmatoare. La anul urmator...
Nereturnabil....
Timpul asteptarilor, timpul ce te mai apropie un pic si inca un pic de.... de ce? practic, de nimic.
Valoarea timpului pe care ar trebui sa-l vedem mereu cu pe un dar... unul pretios si, asa cum se intampla cu darurile, care nu ne apartine in intregime.

E interesant, dar cadourile pe care le primim pastreaza un soi de statut dual intre cel care ofera si cel care primeste. Poate ca, tocmai de aceea, este foarte dificil sa primesti cadouri. Uneori, mult mai dificil decat sa dai.

Am citit destul de mult despre libertate, sacrificiu, alegere... Dar despre asteptare? Mereu intre resemnare si curaj. Poate ca iti trebuie mai mult curaj... Exista si o arta sa astepti frumos, presupun, sa astepti asa... ca o floare.

Off records

Ca de obicei, ultimele minute de net. Pacat, asa sa tratez io bunatate de blog? Hm, uneori trebuie sa mai facem si sacrificii.
Din scrierile "intelectualului dilematic", a se reflecta la reflectiile despre Ana vietii noastre... o poveste despre sacrificii. Uneori mi se pare ca e totusi in neregula sa sacrifici ce iubesti... aproape tot ce iubesti. Sa fie sacrificiu masura dragostei? Sau dragostea masura sacrificiului? Poate ca avea dreptate cel care a scris ca dragostea este un topor pe care il folosim ca sa-i pedepsim pe cei care ne iubesc :D
Pana acolo, felicitari noului admis la stomatologie.
Declarat eroul national, dupa promisiune.

Viata e frumoasa!
(de fapt, titlul vorbea despre niste informatii primite de la cineva referitoare la ce mi-ar trebui ca sa fiu perfecta... pentru ei. Dar mai bine nu ma deprim si ma bucur de... nush de ce, dar trebe sa fie de ceva. Macar de succesul eroului noastru)

0:39:00

Asa arata cronometrul... si de ce scriam cu acele caractere groaznice? Din nefericire, n-am reusit sa trimit corecturile, pentru ca a obosit discheta... of! Trebuie sa vin din nou, numai pentru asta... sau as putea sa ma duc la editura sa le duc...
Hm, nu am chef deloc. Ma simt rea de cate ori ma duc acolo. Dar... de ce-ar fi vina mea? Am incercat sa-i spun delicat ca "no way", dar nu vrea sa priceapa. Ultima oara m-a asteptat cu un banc, cred ca-l repetase de cateva ori in gand. Mi-am adus aminte ca-i spuneam unei prietene (a carei zi nu stiu exact daca a fost sau va fi, dar "La multi ani" oricum), ca nu-mi place pentru ca nu are simtul umorului. Daca nu pot rade cu cineva, e imposibil sa ma simt in largul meu. Asta e... Si acum, era pregatit cu bancul.. Oh, god! Detest genul asta de lucruri, cand vrei si nu poti sa explici si de fapt nu vrei sa-i faci viata amara... mai ales cand iti povesteste ca "am avut o mare dezamagire in viata amoroasa...si bla bla". Eu de ce ma simt vinovata?
Nu stiu, dar ma simt din ce in ce mai prost cand ma duc la editura. Bleah! Si nici nu voiam sa vorbesc despre asta, dar despre ce? Nu merge discheta, am verificat mailul, as vrea sa scriu, dar nu stiu ce. Am vazut si poze de la nunta...
Si da, tineam sa spun ca Placebo a fost uluitor! Ma bucur foarte mult ca am fost la concert... il astept pe urmatorul.
Nimic profund, doar chestii de baza: mancare (care nu e), casa (care nu e), de lucru (care e), job stabil (care nu e), complicatii amoroase (nu e :P) Am cam sucit piramida, dar n-are a face.
0:23:25...
Cronometrul de la calculator... tic, tic...
Vrem sa ne mutam, draga jurnalule... ti-am mai zis, nu? Altceva? N-am pic de profunzime... tot de astea de baza, nici o suferinta care innobileaza... bleah! Hai ca te las... be good! ;)

Placebo

Without you I'm nothing

Strange infatuation seems to grace the evening tide
I'll take it by your side
Such imagination seems to help the feeling slide
I'll take it by your side
Instant correlation sucks and breeds a pack of lies
I'll take it by your side
Over saturation curls the skin and tans the hide
I'll take it by your side

Tick, tock x3
Tick, tick, tick, tick, tick, tock

I'm unclean a libertine
And every time you vent your spleen
I seem to lose the power of speech
You're slipping slowly from my reach
You grow me like an evergreen
You've never seen the lonely me at all

I...
Take the plan, spin it sideways
I...
Fall

Without you, I'm nothing
Without you, I'm nothing
Without you, I'm nothing

Take the plan, spin it sideways
Without you, I'm nothing at all

A new day...

Salutare, cum era sa fie, draga jurnalule! Pacat, titulatura asta se potrivea foarte mult pentru o anumita perioada si pentru o anumita stare de spirit.
Zile cu ups and downs... ca-n viata, desigur. Era un cantec sau ce era? Nu mai stiu.
Ca la crearea deserturilor: vesti foarte bune, vesti foarte proaste. Vesti nici, nici... nici o veste. Ca-n viata.
Am ajuns la net pentru ca trebuia sa fac o oarece "dare de seama" despre ultima perioada... crek ultimele trei, patru saptamani. As fi avut multe de spus, sau n-as fi stiut ce sa spun. Nici nu stiu prea bine ce a iesit. Aseara mi se spunea ceva de genul: trebuie sa ai grija de mine :)). Din fericire, ador sa am grija de oameni... dar de obicei este un feeling si ceva ce vine natural. Cum era cu invatatul? Invatam, invatam...
Nici macar nu ma invrednicesc prea tare sa creez ceva... ar trebui sa ma adun si sa ma duc home, sa mai traduc sau eu stiu?
Mda...
La revedere, draga jurnalule, sper sa ne vedem cu vesti... de orice fel, in special si de preferinta bune :))

Ciudatenii... si viata merge inainte

Nu ma regasesc destul de des pe acele lungimi de unda ale celor din jurul meu. Nu stiu prea bine ce as putea face pentru ei, dar nu stiu nici daca ei vor sa fac una sau alta... poate ca nu vor nimic, poate ca au nevoie de un timp care sa le vindece "moartea asta mica". Tristetea ireparabila, visatul fara speranta la ceva care va aparea si va scoate totul din "normalul anodin"... Vorbesc despre cineva anume? Nu...
Hm, am impresia ca scriu doar ca sa nu-mi reposez ca n-am mai scris de ingrozitor de mult timp. Asta asa este, dar nu-mi place sa ma grabesc, doar asa... In fine, cu timpul inveti prea multe, poate, pentru binele tau. Sau asta face diferenta? Probabil, nu stiu.
Am fost intrebata recent ce mai fac. Asa, simplu. Nu era intrebare "de profunzime", ca sa zic asa (o amintire a ultimelor experiente de "refuzare" ca n pot spune de de "recrutare"... dar lucrurile sunt pur si simplu asa). Nu stiu, cred ca a fost cel mai simplu sa raspund "viata e ciudata". Fac ceva sau altceva? Cred ca ma duc la Placebo. Se califica drept raspuns? :)).
Nu fac nimic spectaculos, dar fac totusi ceva. Rezist, cu zambetul pe buze.
Asta conteaza, cel putin pentru mine.
Life is strange, but is good. Fiecare lovitura are un sens... dar e mai greu sa-l vezi cand doare. Macar despre asta pot sa spun canu este teorie.
Totul o sa fie bine. Nici macar nu mai spun asta. Asta sunt.

Push

MATCHBOX 20 "PUSH"

She said I don't know if I've ever been good enough
I'm a little bit rusty, and I think my head is caving in
And I don't know if I've ever been really loved
By hand that's touched me, well I feel like something's gonna give
And I'm a little bit angry, well

This ain't over, no not here, not while I still need you around
You don't owe me, we might change
Yeah we just might feel good

(Chorus)
I wanna push you around, well I will, well I will
I wanna push you down, well I will, well I will
I wanna take you for granted, I wanna take you for granted, yeah I will, I will

Well I will

She said I don't know why you ever would lie to me
Like I'm a little untrusting when I think that the truth is gonna hurt ya
And I don't know why you couldn't just stay with me
You couldn't stand to be near me
When my face don't seem to want to shine
'cuz It's a little bit dirty well

Don't just stand there, say nice things to me
I've been cheated I've been wronged you,
And you don't know me, I can't change
I won't do anything at all

(Chorus)
I wanna push you around, well I will, well I will
I wanna push you down, well I will, well I will
I wanna take you for granted, I wanna take you for granted, yeah I will, I will

Oh but don't bowl me over
Just wait a minute well it kinda fell apart, things get so crazy, crazy
Don't rush this baby, don't rush this Baby, baby

(Chorus)
I wanna push you around, well I will, well I will
I wanna push you down, well I will, well I will
I wanna take you for granted, yeah, yeah, yeah
I wanna take you, take you, yeah, well I will, I will, I will, I will
I will, I will, I will, Yeah, yeah, push you around,
I'll drag you down, I wanna push you around
Well I will

No... diverse

Draga si iar draga jurnal... sau ce mai esti tu,

Din mare si nefericita intamplare, ne vedem extrem de rar. Pe langa diversele lipsuri (timp, bani, chef), nu prea mai e loc de conversatii, placute sau mai putin placute. Spuneam la un moment dat ca nu avem timp... replica unei persoane cu care purtam aceasta conversatie era: nu avem rabdare. Poate ca intr-adevar nu avem rabdare...
Din reflectiile altora, pentru ca zilele astea ma straduiesc sa nu ma gandesc la nimic... sa fiu un fel de feed-back "vivant", raspunzand cu calm si poate cu resemnare la ceea ce se intampla in jurul meu. Poate ca imi doresc sa pot spune "i'm not angry... anymore" :)) Da, din nou este la "moda mea interioara" Matchbox 20, special melodia de mai sus si "push" (asta da declaratie de dragoste :D).
Asadar, din gandurile celorlalti, cu care nu sunt de acord, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa nu le iau in considerare: "am renuntat la relatiile care nu-mi aduc nici un folos si care nu merg de la sine". Poate ca, in cele din urma, este o forma de intelepciune. Poate ca si lipsa de intelepciune este o forma de intelepciune, right? :))
Sper sa ma mut... macar din punctul asta de vedere, in lumea care se clatina, de straini cu fete familiare, ceva siguranta nu strica...
Ce faci? Respir... din obisnuinta...

First

Adica, primul post de acasa. Ma repet... oare?
Nu.. e chiar ok, in cele din urma. Mai ales daca stai si respiri adanc si iti repeti ce crezi ca este important... ce insisti ca este important. Pentru inceput, destul de multa oboseala si destul de mult stres, dar e ok. Daca insist, uite ca ma conving.
Sa rezolv cu jobul si cu toate celelalte, ca apoi nu poate fi decat mai bine. Si cu toate celelalte... haha! Uite ce se numeste optimism deplasat :)).
N-are nimic. Ma readaptez. Incet, dar sper ca sigur. Nimic nu e chiar atat de rau cat ar putea fi. E si asta un inceput ;)

Gata!

Gata, s-a terminat perioada de stat in Dijon!

Sentimente amestecate, desigur. Multe rani la picioare, de la plimbarile de ieri si alaltaieri, pentru un stoc de verde si de miros medieval. Ploaie multa, multa, multa.

Imi fac in continuare bagajele, nimic nu mai vrea sa intre unde ar fi trebuit sa intre. Dar... sa nu panicam.

Ma duc sa fac oarece curatenie "standard", pentru formalitatile de plecare. Eram "just around". Ma agit. Maine, spre casa. Oare?

si ploua...

E o vreme plangacioasa tare... si rece, cu vant. Imi aduc aminte de cantecul cu parfum de expirat... "ploaia ploua-n casa... ploua, ma apasa..." Nu-mi mai aduc aminte versurile, a trecut atat de mult timp... A trecut o data cu mine, undeva, altundeva. Dar nu e "decat in picurii de apa care cad"...

Ploaia m-a "melancolizat" intotdeauna, dar nu intr-un sens neplacut. Melancolia are farmecul ei, desigur. Cand nu se afla prea aproape de depresie... si nu se mai afla de mult. Nu mai e la moda depresia, pentru ca are caracter de "specialitate". Nu poti manca mereu desert, fara ca desertul sa nu devina fel principal... si sa nu mai fie desert. Asa ca nu ne mai frecventam, pentru ca nu mai are farmec. Asta e :))

Glumesc. Zile aniversare + ploaie= intotdeauna ceva visare. Asa, degeaba. Pentru ca nu e nimic. Nu astept nimic... nu ma gandesc la ceva special... Viata se poate spune ca este intr-o curgere linistita, spre undeva unde voi ajunge.

Sms: "...Sfanta, nesfanta, abia te asteptam inapoi sa te sarbatorim cum se cuvine!..."

Sweet.......

Je tourne...

JE TOURNE

C'est trop petit un corps
pour c'que j'ai à l'intérieur
Je me suis cognée le cœur
J'ai crié tout c'que j'ai pu
personne n'est venu
D'accord j'suis trop petite
pour aller déranger Gabriel
J'suis pas un ange
même si j'ai le goût du ciel
J'ai beau m'laisser pousser des ailes
dans l'dos
J'ai toujours pas de nouvelles
d'en haut
Et j'tourne
je tourne
j'tourne en rond
j'cours toujours
et je tourne
autour.
C'est quoi l'amour ?
Un bruit qui court

C'est vrai, c'est bien trop court, une vie
pour que j'me la passe toute seule
C'est plutôt con, les hommes
faudrait savoir c'qu'ils veulent
Et moi j'ai fait c'que j'ai pu
personne ne m'a cru
Et de quoi j'ai l'air ?
J'suis bien trop fière
pour mettre une annonce matrimoniale
J'préfere essuyer mon rimmel
dans le journal
Le no man's land ?
j'connais bien, ça m'fait pas peur
J'garde dans ma tête
une terre en couleur
qui tourne
qui tourne
tourne toujours
Et moi je tourne autour
et j'cours
après l'amour

J'cours toujours et je tourne
Je tourne
J'tourne en rond
J'cours toujours et je tourne
autour
C'est quoi l'amour ?
Un bruit qui court ?

ZAZIE

Si totusi...

Si totusi... chiar in cazul in care "se intampla", sunt lucruri care raman...
Pe care le ai, no matter what si no matter where. Care tin de tine si de ai tai... Si cand e greu, un lucru marunt iti poate ridica moralul. Nu ca n-am merge mai departe si asa, fara mare lucru apropo de moral, dar de ce sa fie rau cand poate fi ceva mai bine?
In fine, probabil ca asta este discutabil, dar n-am chef de discutii. As vrea sa ma plimb, sa rad, sa fac planuri, sa-mi aleg cadoul (pe care tocmai l-am primit :D)...
As vrea multe... Si pana la urma, SPER ca totul va fi bine.
Right?

:))))

"I hate Romania" strikes back

Ziceam in urma cu foarte putin timp, adica ieri, ca ma simteam oarecum trista. N-am dezbatut subiectul, mai ales pentru ca nu era o stare care sa aiba un motiv anume, as putea spune ca era un soi de "tristete organica", de la starea de epuizare fizica si mai ales nervoasa. Si de la incertitudine, pentru ca pur si simplu nu credeam ca, in ciuda muncii infernale si a stresului implicat, lucrurile se vor rezolva chiar atat de repede. N-aveam motiv sa cred asta, da' eram nesigura... pentru ca asta am avut de invatat in aceste luni de stat aici. Ontologia starii de nesiguranta si experienta amara a "trust nothing and nobody"...

Guess what? Azi ar fi trebuit sa primim notele, sa semnam atestarile... Apoi sa ducem actele joi la responsabilul Erasmus (nu se poate decat joi, in timpul programului, altfel nu...), sa trimitem un fax in Romania, sa mai semnam un certificat de scolaritate si... sa speram ca-i gata. Toate decurg una din alta, nu se pot face inainte, sunt limitate de timp si... Domne iarta-ma, de prostia umana.

In cele din urma, din cauza refuzului romanilor de a accepta o singura nota, a trebuit sa facem lucrari pentru toate cursurile... ceea ce inseamna si pentru cursul profesorului care-mi declara ca nu suporta Romania si pe romani... Am sperat ca nu va trebui chiar sa-l intalnim si ca directorul masterului, care a propus sa se ocupe de tot, va fi intermediar. Din nefericire, n-a fost asa... Azi am descoperit ca nu poate el semna tot, ci trebuie sa ne ducem la fiecare profesor... ei nefiind usually de gasit decat daca le dai telefon si iti faci rendez-vous. In fine, una peste alta, am fost la unul dintre ei si am avut "norocul" sa-l gasim si pe cel de-al doilea, fix domnul "I hate Romania". Le-am dat mailuri in care le-am spus ca trebuie sa avem gata tot pana pe 16, adica azi, le-am trimis lucrarile pe mail si totusi el a cerut sa i le trimitem si in varianta "papier"... probabil pt ca nu vrea sa-si iroseasca bugetul pe scos la imprimanta lucrari de-ale romanilor. N-aveam timp sa le trimitem prin posta ca sa ajunga inainte de ziua de azi, asa ca am facut efortul sa gasim adresa si la i le punem intr-un plic, pe care am precizat de unde sunt. No, bun... asta este partea de istorie ... Azi ne-am dus la el si... surpriza! "Nu vreau sa semnez, pentru ca n-am primit nimic!" Sa explodezi si altceva nimic!!!!!! Apoi: "Voi sunteti cele care mi-au pus un plic in cutia postala?". "Da!". "Trebuia sa puneti o explicatie inauntru! Nu semnez nimic!!!!!"

Life is good, life is interesting! Asadar, in aceasta clipa totul se afla intr-un soi de coada de peste... nu raman decat rugaciunile si sperantele ca acest om ciudat va alege in cele din urma sa faca o fapta buna...

In fine, ma depaseste cum poti sa declari ca n-ai primit nimic in aceste conditii, ca nu i-am scris nu stiu unde nu stiu ce... Tocmai dupa ce avusesem o discutie despre ce e bun si ce e rau in Franta, din punctul nostru de vedere... Ne intrebase celalalt profesor :))) Si de aici totul este dat peste cap, toate intalnirile trebuie decalate si se pune intrebarea daca vom reusi sau nu sa luam toate actele pana la plecare. Ce se intampla?!?

chestii...

N-am mai scris de mult... pentru ca am fost foarte, foarte busy. Daca ma uit acum in urma, nu-mi vine sa cred ce a trebuit sa fac, din nou... dar cred ca asta se intampla mai tot timpul.
Nu vreau sa insist asupra problemei asteia, poate pentru ca iara ma simt ca si cum m-as plange... I'm just merely stating a fact...
Eram destul de bine dispusa, eu asa credeam... credeam ca n-am de ce sa fiu altfel. Ca am terminat lucrarile, chiar in conditiile si... dar nu incep din nou. Si totusi. Parca e un complot :)))) Sa fie oare? Cine imi zicea ca sunt paranoica? Mda, stiu ;).
Nu, era doar asa, un soi de gluma. Cred ca e de vina oboseala... e de vina faptul ca nu mai am roaming, ca trebuie sa ajung undeva, cumva, candva... Ca oamenii reactioneaza ciudat sau poate ca eu ii vad altfel. Sau poate ca... sau poate ca. Nu-mi place deloc sa las asta sa se intample din nou, sa ma simt pur si simplu trista. Dar, pana la urma, nu cred ca am ce face. Din cand in cand poate fi bine sa accepti si asta, sa stii cum sa o porti... sau doar sa o suporti. So what if you're doing it the wrong way? Without any grace? :)))
In fine, o sa treaca... trece mereu. Sunt ok... asa sunt eu...

Lipovetsky "L'ère du vide"

"Dieu est mort", les grandes finalités s'éteignent, mais tout le monde s'en fout, voilà la joyeuse nouvelle, voilà la limite du diagnostice de Nietzche à l'endroit de l'assombrissement européen... L'opposition du sens et du non-sens n'est plus déchirante et perd de sa radicalité devant le frivolité ou la futilité de la mode, des loisirs, de la publicité. A l'ère du spectaculaire, les antinomies dures, celles du vrai ou faux, du beau ou laid, du réel et de l'illusion, du sens et du non-sens s'estompent, les antagonismes deviennent "flottants", on commence à comprendre, n'en déplaise à nos métaphysiciens et antimétaphysiciens, qu'il est désormais possible de vivre sans but ni sens, en séquence-flash et cela est nouveau. "N'importe quel sens vaut mieux que pas de sens du tout", disait Nietzche; meme cela n'est plus vrai aujourd'hui, le besoin de sens lui meme a été balayé et l'existence indifférente au sens peut se déployer sans pathétique ni abime, sans aspiration à des nouvelles tables de valeurs; tant mieux, de nouvelles questions surgissent, libérés de reverie nostalgique, promovant l'apathie new-look...

Après la désertion sociale des valeurs et institutions, c'est la relation à l'Autre qui, selon la meme logique, succombe au procès de désaffection. Le Moi n'habite plus un enfer peuplé d'autres ego rivaux, ou méprisés , le relationnel s'efface sans cris, sans raison, dans un désert d'autonomie et de neutralité asphyxiantes. La liberte, à l'instar de la guerre, a propagé le désert, l'étrangeté absolue à autrui. "Laisse-moi seule"... désir et douleur d'etre seul. Ainsi est-on au bout du désert; déja atomisé et séparé, chacun se fait l'agent actif du désert, l'élargit et le creuse, incapable qu'il est de "vivre" l'Autre. Noncontent de produire l'isolation, le système engendre son désir, désir impossible qui, si tot accompli, se révèle intolerable: on demande à etre seul, toujours plus seul, et simultanément on ne se supporte pas soi- meme, seul à seul. Ici le désert n'a plus ni commencement, ni fin.........................................................

Diverse

Bine spus: niciodata sa nu spui niciodata. Hm! Si totusi, nu prea cred ca am facut greseala asta in ultimul timp, doar ca la un moment dat imi spuneam ca nu sunt sigura ca se poate mai rau. Ba se poate! Cine zice ca nu? :))

Dar nu stiu prea bine cum sa vad toate astea. Nu sunt deprimata... sunt cam asa, on the edge... cu rabdarea pe undeva la limita, dar probabil ca inca se poate :D.

Am sarbatorit cum am putut mai bine Pastele, relativ traditional, dar fireste ca simti cand ceva lipseste... A fost si iarba verde, a fost un oarece gratar... prajituri, oua rosii, salata. Mai putin comunicarea obisnuita, telefoanele familiei... Dar nu stiu cat asta era in neregula. In fine, ne-am straduit. Am facut si efortul sa "melt in", daca pot spune asa, insemnand partide de jucat carti noaptea...

De ce ma plang? Pai nici macar nu ma plang, cu toate ca starea asta de acceptare a tot ceea ce se intampla cateodata ma calca si pe mine pe nervi. Nu-mi place starea de resemnare si probabil ca nici nu e vorba despre asta. Poate ca nu am nici incredere ca reusesc sa accept lucrurile asa cum sunt, fara sa cad intr-un soi de apatie, care nu ma caracterizeaza. Mi-e teama ca intr-un fel "a nu astepta nimic" s-a tranformat in "asteapta-te la ce e mai rau".

Poate ca uneori contextul da o greutate neobisnuita anumitor lucruri. Ca jocul acela cu monedele puse intr-un pahar cu apa. Cu ce difera ultima moneda? Fara context, n-are sens. Contextul se adauga uneori intr-un fel ciudat, uneori fara sa fii constient... Pana cand constati ca nu mai poti. Nu stiu, asa cred ca se intampla... Sunt probleme cu cursurile si creditele... cu dizertatia... cu cazarea... sunt inundatii... andi e bolnav... te intristezi dintr-un motiv sau altul, pentru ca asta e... Bine, cand rupi manivela de la volet (care e de metal :O), iti vine si sa razi. Ca e chiar culmea!

Din nou, cateva ore furate de somn, intre 4 si 10 carti rasfoite sau citite zilnic... Mailuri profesionale, cu miza si stres la compunere... Si totusi, daca vreau sa fiu sincera (si vreau sa fiu sincera :))), nu simt ca imi e rau. Nu stiu prea bine de ce, dar nu vreau sa exagerez. Nu e chiar atat de nasol... Hm, poate ca m-am inteleptit :)). Nu stiu daca e chiar atat de grav :)), dar cred ca unele lucruri care sunt importante au ramas la fel de intense, cu aceeasi valoare... chiar cu mai multa forta. Cred ca incep sa nu mai dau foarte multa importanta problemelor, tocmai pentru ca pretuiesc ceea ce este important.

Sa vedem, sa vedem...

Romanii despre Paste

Tocmai am primit asta... Exprima cat se poate de bine atmosfera. Si nu stiu, poate ca e bine...
In original, este animat, iar gestul pe care il face e revelator... Si usor de ghicit. E de la cineva de aici, trimis catre toti romanii. Sweet, cred.

Vreau acasa de Paste :((((((

Paste

Despre cele sapte spuse ale lui Hristos pe cruce

Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956)

Scrisoarea a 28-a. Despre cele şapte spuse ale lui Hristos de pe Cruce

Aţi vrut să ştiţi înţelesul celor şapte spuse pe care Domnul le-a rostit de pe cruce. Dar nu sunt limpezi?

Prima: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac ”. Prin aceste cuvinte, Domnul a arătat în primul rând mila Sa faţă de ucigaşi, a căror răutate nu L-a lăsat nici în chinurile de pe Cruce; iar în al doilea rând a proclamat de pe vârful stâncii Golgotei un adevăr dovedit, dar niciodată băgat la cap – şi anume: că făcătorii de rele nu ştiu niciodată ce fac. Omorându-l pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl proslăvesc. Călcând legea lui Dumnezeu, ei nu văd piatra de moară ce se pogoară nevăzut asupra lor ca să îi macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu văd cum îşi preschimbă propria faţă în bot de animal. îmbătaţi de rău, ei niciodată nu ştiu ce fac.

A doua: „Adevărat zic ţie: astăzi vei fi cu Mine în Rai ”. Această spusă a fost îndreptată către tâlharul care s-a pocăit pe Cruce. Foarte mângâietor cuvânt pentru păcătoşii care se pocăiesc fie şi în ultima clipă. Milostivirea lui Dumnezeu e negrăit de mare. Domnul îşi săvârşeşte misiunea şi pe Cruce. Până la ultima suflare, El mântuieşte pe cei care arată fie şi cea mai mică voinţă de a se mântui.

A treia: Femeie, iată fiul tău”. Aşa i-a zis Domnul sfintei Sale Maici, care stătea sub Crucea iubitului ei Fiu răstignit. Iar apostolului Ioan i-a zis: iată mama ta. Cuvintele acestea arată grija de fiu, pe care oricine o datorează părinţilor. Iată, Cel ce a dat porunca: „să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” împlineşte El însuşi porunca Sa până în ultima clipă.

A patra: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Cuvintele acestea arată pe câtă neputinţă a firii omeneşti, pe atâta clarviziune – fiindcă omul este cel care pătimeşte. Aici, însă, sub suferinţa omenească se ascunde o taină. Iată, fie şi doar cuvintele acestea puteau zdrobi erezia ce avea să cutremure mai târziu Biserica şi care învăţa greşit că Dumnezeirea a pătimit pe Cruce. Însă Veşnicul Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat ca om tocmai pentru a putea ca om, cu trupul şi cu sufletul, în clipa rânduită să pătimească pentru om şi să moară pentru om; căci dacă în Hristos a pătimit Dumnezeirea, înseamnă că Dumnezeirea a murit în El – iar acest lucru e de neconceput. Adânciţi-vă cât mai mult în aceste mari şi înfricoşătoare cuvinte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”

A cincea: "Mi-e sete". I se scursese sângele. De aici setea. Soarele care apunea îi bătea în faţă, şi una peste alta cu celelalte chinuri îl ardea cumplit. Fireşte că Îi era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ţi-e sete de apă sau eşti, cumva, însetat de dragoste? Eşti însetat ca om sau ca Dumnezeu? Sau şi una şi alta? Iată, legionarul roman Îţi dă buretele înmuiat în oţet. O singură picătură de milă pe care ai simţit-o de la oameni în trei ceasuri cât ai fost atârnat pe Cruce! Soldatul roman micşorează păcatul lui Pilat – păcatul împărăţiei romane – faţă de Tine, fie şi cu oţet. De aceea, Tu vei strica împărăţia Romei, însă în locul ei vei zidi o împărăţie nouă.

A şasea: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”. Fiul îşi dă duhul în mâinile Tatălui Său. Ca să se ştie că de la Tatăl a venit, nu cu de la Sine putere, cum îl învinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite, însă, şi ca să audă şi să priceapă budiştii, pitagoreii, ocultiştii şi toţi acei filosofi care băsmuiesc despre sălăşluirea sufletelor celor morţi în alţi oameni, sau în animale, sau în plante, sau în stele şi minerale. Lepădaţi toate aceste fantezii şi priviţi încotro se îndreaptă duhul Dreptului mort: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”.

A şaptea: „Săvârşitu-s-a”. Aceasta nu înseamnă: „S-a săvârşit viaţa”. Nu; ci înseamnă: „S-a săvârşit misiunea răscumpărării şi mântuirii neamului omenesc”. Săvârşitu-s-a, şi s-a pecetluit cu sânge şi moarte pe pământ, lucrarea cea dumnezeiască a singurului Mesia adevărat al oamenilor. Săvârşitu-s-a chinul, dar viaţa de-abia apare. Săvârşitu-s-a tragedia, însă nu drama. Urmează ultimul, măreţul act: biruinţa asupra morţii, învierea, slava!

(din Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

Ah! ma lasa...

In traducere libera, ah ma lasa nervii! Stiu ca ma plang de ceva vreme ca ajung la capatul lor, dar s-au tot intins, s-au tot intins. Ma straduiesc sa inteleg sensul, dar cateodata imi vine sa... Nu spun ce imi vine sa. Nu-mi vine sa nimic :(... Inca una, si inca una...

Azi am fost la directorul masterului, sa-i expun problema. Ca trebuie sa plec, trebuie sa rezolv mai devreme... si tot felul de "trebuie". Foarte amabil, a incercat sa ne linisteasca (am tarat una bucata colega cu mine :D), sa ne asigure ca se poate rezolva, a dat mailuri pentru a face totul posibil, ne-a chemat pe 16 mai sa ne dea documentele necesare... noi trebuie doar sa lucram pana atunci. A fost bine... prea bine. Ar fi trebuit sa-mi spun de atunci: prea bine sa fie adevarat. Dar nu sunt cinica... ma indoiesc de faptul ca voi fi vreodata.

Buuun. Mai ramanea sa aranjam cu responsabilii Erasmus de la noi modul in care va arata foaia matricola. Puteam s-o fac mai tarziu, dar nu stiu de ce am zis ca e mai bine sa intreb acum. Si... surpriza!!!!!!!!!!! In Romania nu se face asa, nu se poate asa, nu se accepta asa. Trebuie altfel, pentru ca sistemul e altul. Daca nu e asa, nu se recunoaste nimic.

So... de la capat! The hard way! Un profesor francez ma intreba daca mi se pare normal ca sistemul francez sa se schimbe doar pentru ca niste romani idioti nu accepta diferenta. Nici, nici... sincera sa fiu. Exagereaza cu totii si cred ca acordurile nu sunt facute asa cum trebuie. Daca accepti sa recunosti studiile din alta tara, e firesc sa accepti si modul in care acestea difera... nu doar sa spui...

Nu stiu... Sunt obosita...

Gandeste pozitiv... gandeste pozitiv... gandeste pozitiv...

Si un pic de poezie...

Nichita Stănescu - Fel de sfârşit

Adevarata mâna n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel copacul atins,
de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.

Putina dreptate :))

Why men die first?
This is a question that has gone unanswered for centuries......but, now we know.

If you put a woman on a pedestal and try to protect her from the rat race...you're a male chauvinist.
If you stay home and do the housework...you're a pansy.
If you work too hard...there's never any time for her.
If you don't work enough...you're a good-for-nothing bum.
If she has a boring repetitive job with low pay...this is exploitation.
If you have a boring repetitive job with low pay...you should get off your lazy behind and find something better.
If you get a promotion ahead of her...that is favoritism.
If she gets a job ahead of you...it's equal opportunity.
If you mention how nice she looks...it's sexual harassment.
If you keep quiet...it's male indifference.
If you cry...you're a wimp.
If you don't...you're an insensitive bastard.
If you make a decision without consulting her...you're a chauvinist.
If she makes a decision without consulting you...she's a liberated woman.
If you ask her to do something she doesn't enjoy...that's domination.
If SHE asks you...it's a favor.
If you appreciate the female form and frilly underwear...you're a pervert.
If you don't...you're gay.
If you like a woman to shave her legs and keep in shape...you're sexist.
If you don't...you're unromantic.
If you try to keep yourself in shape...you're vain.
If you don't...you're a slob.
If you buy her flowers...you're after something.
If you don't...you're not thoughtful.
If you're proud of your achievements...you're full of yourself.
If you don't...you're not ambitious.
If she has a headache...she's tired.
If you have a headache...you don't love her anymore.

Men die first because they want to.

Rata pariziana

Pentru posteritate, poza cu rata. Ea statea cat de poate de linistita pe pajistea din fata "turnei". Deci, rata pariziana :))

Paris

Santaj :))

Pentru sufletele sensibile, indragostite sau amuzate de motanul ulterior... un ingrozitor stantajist :)). Sper sa va placa si el ;)

"One year in the merde"

Cu scuzele de rigoare pentru dragii mei francezi (se stiu ei, cei doi :D), titlul se refera la o carte recent publicata de un american. Dansul a incercat sportul periculos de a supravietui un an in Paris... unde sper eu sa mergem peste doua zile... Lectura aceasta li-a fost recomandata de cineva la curent cu ultimele informatii si dezvoltari in zona.

Chiar daca regret nespus :)), nu pot spune ca nu inteleg acest punct de vedere.

Facand un inventar (lasand la o parte celelalte probleme de inceput, cu greselile lor care m-au costat o gramada de bani... aici fiind vorba de supravietuire, nu de lux), ultimele dezvoltari sunt urmatoarele. In primul rand, greva de o luna a determinat prelungirea perioadei de examene sau amanarea examenelor pentru sesiunea de toamna. Asta e foarte complicat... pentru ca inseamna fie imposibilitatea de a da examenele acum, de unde rezulta returnarea intregii burse (o mie si ceva de euro), fie platirea achizitionarea unei perioade in plus... cu transport (135 euro... ca biletul meu nu se poate schimba... Simona a cumparat o asigurare de 3 euro si o poate face... nush daca mai e posibil si pentru mine :D), a unei oarece perioade in camin (sub 15 zile- 86 euro, peste, 173 :O)... nici nu mai pun in calcul mancarea, pentru ca... de aia :P

In plus, nici macar nu avem toate cursurile alese, pentru ca numarul de credite nu este suficient... iar cursurile pe care le-am ales nu stim daca se mai tin, daca au examen acum sau in toamna. Profesorii nu raspund la mail, nu pot fi gasiti... iar in tara situatia e aceeasi: ati semnat pentru o suma, nu e vina noastra ca nu e de ajuns... stiati ca trebuie sa contribuiti si voi :))

Ma innebuneste necesitatea asta de a face calcule pana la ultima centima... mai ales ca stiu ca am niste bani blocati pe card, ca asigurare la camin... Poate ca la un moment dat voi fi "bogata" :)) dar nu acum. Dar daca ma "imbogatesc" la spartul targului, promit ca-i cheltui pe toti intr-o zi :)). Iau cate ceva frumos pentru fiecare suflet frumos. Din fericire pentru mine, stiu destule ;)

Asta e... you win some, you lose some...

Dar sper ca va fi bine... Sunt total pe langa? :))

:)

Prietenilor mei ***

Sa invatam... cu Jorge Luis Borges

"Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete ... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiecare zi invata. Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi. Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca, acel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens. Dar din pacate, se invata doar cu timpul..."

Jorge Luis Borges

Si totusi... ce ne face nefericiti?

Acum cateva zile, cineva mi-a zis: "Datorita tie, imi doresc sa ma intorc din nou printre oameni"... Nu ma asteptam la o astfel de afirmatie, nu in aceste conditii, nu de la cineva construit asa, nu dupa atat de putin timp, nu... nu. Clar nu. Altadata, o astfel de afirmatie m-ar fi facut sa ma simt bine... mandra, sau mai stiu eu cum... speriata, de asemenea. :)) Si totusi, cate invatam...

De ce vorbesc despre asta? Nu pentru a demonstra ceva, ci pentru a nu uita, din nou, ca, fara sa vrem, fara sa stim, schimbam viata celor din jur. Si, in acest caz, ce este si ce nu este libertate? Din fericire, acum a fost o situatie pozitiva, daca as putea spune asa. Putea sa fie mai rau... sau rau. Bine, nu cred ca poti influenta pe cineva fara sa vrei, atat de covarsitor. Mult mai probabil, a fost o evolutie naturala. Eu... un instrument, o conditie de realizare... Atata tot. Nu inceteaza totusi sa fie un pic infricosator, doar cu acea cantitate de teama care te tine in viata ;).

Nu imi este teama din alte puncte de vedere, iar in aceasta situatie stiu foarte bine ce vorbesc. Totusi, nu pot sa nu vad ispita: o foaie perfect alba. Un inceput cu totul nou, din mai multe puncte de vedere, fara trecut cu greseli sau nesiguranta, cu imaginea a ceea ce sunt acum... presupunand ca obisnuinta ne joaca atatea feste. Cred ca oamenii care ne cunosc de mai mult timp, ne vad mai putin ca "persoane intr-o continua schimbare". Numai ca... nu sunt atat de oarba incat sa prefer foile albe, pe care scrii caligrafic, poate doar ceea ce vrei, celor scrise cu trecerea timpului, pe care ma trudesc cu o guma sa sterg, sa adaug stramb pe margini, sa recitesc cu atentie... Au si foile albe farmecul lor, desigur... dar valoarea lor creste o data cu procesul de scriere. Fascinatia noului trebuie sa fie mereu echilibrata cu pretuirea si cultivarea a ceea ce a fost si este...
Intr-adevar, suntem produsul istorie noastre personale. Alegerile ne definesc... la fel de bine si alegerile pe care nu mai trebuie sa le facem... de care suntem scutiti, din mila... sau pentru ca undeva se stie ce anume putem si nu putem face. Mila divina, fara indoiala. Pentru ca nu stiu ce altceva te-ar putea smulge dintr-o situatie fara iesire. Ce altceva te-ar putea tari, "kicking and screaming" departe de "locul care nu te mai incape", surd la ceea ce strigi ca este durerea ta. Doar pentru ca sa constati, mult mai tarziu, ca ti s-a facut un mare bine, ca palma pe care te revoltai ca ai primit-o nu era decat o atingere blanda, pentru a-ti pune sub picioare un alt drum...
M-am intrebat mereu care este sensul, care este motivul, de ce nu inteleg... Dar pana la urma, nu asta conteaza. Nu intelegerea rationala, ci acceptarea cu inima deschisa a ceea ce este "facut sa fie".
Lucrurile sunt asa cum sunt. Schimbam doar ceea ce trebuie schimbat dupa legea aproape necrutatoare a evolutiei. Inside us, around us... Dar eu cred ca dorinta de a schimba ceea ce iubesti... mai precis pe cei pe care ii iubesti, e un minus, nu un plus de dragoste. Pentru ca nu poti spune ca iubesti pe cineva daca vrei sa-l schimbi... in felul lui, este perfect. Da, e un nonsens... poate un paradox... Dar va urma. Soon, cred

Bienvenu au peuple français!

Cher Fred, t’as du courage ! T’as besoin, pour comprendre les blogs… et les roumains, qui sont « bizarres » . Pour toi, une image que j’aime beaucoup… comme j’aime le ciel et ses mystères. Et comme tu aime… tu sais quoi ;)
Ici tu es chez toi… si tu comprends :D

Content? :P

Verbal

Dupa o perioada in care am vorbit in general prin imagini (pe care unii le pot citi atat de bine si de frumos >:D<), poate ca devine util sa zic unele, altele... poate despre mine... N-ar fi o idee buna? Cel putin pentru looku' blogului...

As putea spune ca azi, dupa unele planuri, ar fi trebuit sa fiu pe Coasta de Azur, dar inca o data bunele intentii au fost batute crunt de birocratie, poluare, copiii strazi... si restul nenorocirilor scornite de civilizatie pentru a pune un sfarsit tragic si nemeritat initiativelor marete.

In cuvinte mai putine si mai simple :)), nu s-a putut inchiria masina dorita din cauza de garantie. Acum, ce roman parlit, venit cu bursa la Dijon, dispune de 1000 de euro pentru asa ceva? Evident, nici unul :D. Dar, din motive care me depasesc si pe mine, pentru moment am depasit limita de toleranta la dezamagiri... overload :)). Si pur si simplu nu mai sunt dezamagita, ridic din umeri, spun: "ce pacat... dar asta e" Daca se poate, gasesc si ceva interesant de facut. Chiar daca acest lucru interesant este, ca azi, observarea schimbarilor de calitate a luminii, in orele de dimineata. Dupa cum spuneam si cu alta ocazie, rapiditatea cu care se schimba starea vremii este uluitoare. Aici am vazut cei mai spectaculosi nori si cele mai ciudate culori, toate succedandu-se cu mare repeziciune.

In consecinta... aaaa, am uitat sa precizez ca planul a cazut dimineata, cand eram cu totii pregatiti pentru plecare. Deci, m-am trezit la 7, apoi am aflat ca nu se mai poate. So, am vazut rasaritul, cohorta de nori si, pana la 9, modificarile ciudate ale nuantelor luminii. Pacat ca nu pot fotografia toate acestea... iar acum constat ca nu fac decat sa descriu niste imagini.

Dar... ma simt linistita. Nu ma tulbura nimic, am incredere in ideile mele (inclusiv cele despre libertate... sau despre dragoste... mai ales :)) si stiu ce trebuie sa fac. Restul... e tacere :)

Aseara

Aici am fost eu azi. In mijloc!
Dar, de povestit, luni ;) ...

Da, e timpul de povestit ce anume cautam eu acolo.. dar nici o problema, din cate se poate vedea am supravietuit sa povestesc :P. Intentiile mele nu sunt deloc sinucigase (stii mai bine, draga encyclopedie :))), ci absolut inocente: shopping :D. Cu alte cuvinte, am fost in Quétigny, la Carrefour, acolo unde ma duc relativ des si, ca un obicei bun si foarte sanatos, à pied. Drumul nu dureaza extrem de mult, maxim o jumatate de ora (imi ia mai mult cand ma duc in centre-ville), singurul inconvenient pentru persoane mai putin "aventuroase" ca mine fiind ca este afara din oras, cu un tropait voios prin extinsi boschetei. Dar, dupa experienta cu tabara de rulote, asta e chiar "plimbare de placere" ;)

Dupa ce am facut ce era de facut (adica am mai scapat de grija unei sume de bani, am intalnit restul poporului cumparator (partida din Beaune.. resedinta vecina + Simona), dar care nu sunt asa sportivi si aventurosi si utilizeaza busu', am pornit spre casa. Si in acea clipa, s-a declansat intrecerea: intre mine si furtuna :)))). Pentru ca, desi veneam din directii opuse, intentiile noastre erau identice: cotropirea si punerea steagului in Dijon. Initial, parea se fim la aceeasi distanta, ceea ce imi dadea oarece sperante ca o voi intrece, dar apoi a inceput sa lupte murdar si mi-a trimis impotriva o bunatate de vant, care ma flutura cu mare spor. Hm, era semnul ca o sa ma invinga si, aproape de podul metalic verde si galben ce se afla la zece minute de mine, a inceput sa ploua. Torential, ploaie de vara, uluitor de grabita si care in cateva secunde m-a udat pana la piele in acele zone neacoperite de geaca (apropos, este intr-adevar impermeabila :D). Nu numai vantul ma impiedica acum sa merg, ci si cantitatea de apa din blugi, din rucsac si din cele doua sacose cu cumparaturi... bietele de ele (cumparaturile adica) pluteau :)))!

Dar era mirific, fulgerele nu erau galben-albastre, ca de obicei, ci de un soi de roz, iar norii... aveau exact culoarea de mai sus.

Chiar a fost frumos (dar si un pic scary.. hm, adrenalina).

Asta a fost ;)

Changes

Ce poate fi constant intr-o astfel de lume, in care totul se invarteste ametitor in noi, pe langa noi, mereu si mereu?
Ramane neschimbata doar schimbarea, ca sa fie un paradox... aproape de o platitudine, dar pentru ca spune ce trebuie spus... asta e. Ca se schimba mereu cate ceva, e un lucru pe care, paradoxal, ajungem sa ne bazam. Zilele trecute, Simona sustinea ca mi s-a schimbat culoarea ochilor :)) Asta e chiar neasteptat, dar eu cred ca schimbarea era in ochii ei ;)
Si vremea se schimba, si starile de spirit, balanta influentelor si puterilor se inclina alene... Timpul, da. Timpul, spatiul, una, alta. Fiecare ne influenteaza mai mult sau mai putin vizibil. Ca inelele dintr-un copac...
Round, and round, and round...

Dar frumusetea ramane. Poate ca e in ochii mei :D, sau in sufletul meu. Lucrurile, oamenii, florile... pastreaza o frumusete mereu alta, dar neschimbata in esenta ei. Poate ca ma simt obosita... nu stiu. Maybe... maybe the change is just inside me... Nu stiu... Dar primavara asta capricioasa (anotimpul meu preferat) nu ma impiedica sa zambesc. Ploua, e frig... dar miroase a primavara, miroase a zambet si a viata. I feel like hugging everybody :))) Va simtiti imbratisati? E doar vantul? Ehe...
E un post ambiguu si poate contradictoriu... dar totul se schimba, nu?

Est-il parmi nous, en dépit de nos écarts, de nos désobéissances à la volonté de Seigneur, de notre indifférence à Sa parole, est-il à cet instant un seul d’entre nous qui, en échange de tout ce que la terre et l’homme peuvent dispenser, serait prêt a renoncer à l’espoir de son salut ? Non, il n’en est pas un, il n’existe pas sur la terre un être assez fou pour accepter pareille offre, même si l’ennemi du genre humain venait à la jeter en travers de sa route !

Charles Robert Maturin "Melmoth"

Green spring

Chiar daca ploua, chiar daca e o vreme ciudata si capricioasa (a cata oara spun asta? ma intreb...), pe undeva a venit. Mda, e aici, o simt in aer, o vad in privirile celor din jur. Sa spun "french spring"? Nope, mai bine green spring.

Miroase altfel, iarba e mai verde, iar oamenii ceva mai "dragastosi". In biblioteca, un cuplu (un el si un el) se tin de mana peste masa. Apoi unul dintre ei ridica spre buze degetele celuilalt si le saruta pe rand. Prietenii de la masa ii privesc zambind intelegator... Melmoth, din mana mea, uita sa fie ironic si diabolic si zambeste si el. Pe peluza, dincolo de aleea care nu duce nicaieri, ci se opreste brusc, intrebandu-se ce cauta acolo, un porumbel mandru de el incearca sa convinga o porumbita cocheta. Pare sa ii intoarca spatele, dar revine cand il vede prea dezamagit.

Brusc, pe drumul meu preferat spre facultate (cel cu ups and downs... nimanui nu-i place "linia dreapta, cea mai scurta distanta intre doua puncte" :D... sau poate ca ii place cuiva, dar mie nu, e boring) au inflorit branduse. Le-am vazut azi, patru mov, una portocalie si una alba... Ma gandesc la florile din padurea din apropiere de home-ul meu natal, care imi placeau atat de mult si pe care le-am pus aici (in limbajul popular local "cutcurig" :D)... copiii imi aduceau intotdeauna primavara. Hm, stiau ca imi plac foarte mult. Cred de altfel ca florile verzi sunt inedite... Parerea mea :).

Deci, a venit. Sunt curioasa ce are de gand, acum daca a venit. Va aduce mai aproape ziua de 7 aprilie, e clar... :))) parca sunt un copil, ma bucur de acum ;).

Hm, de ce ai alege skin roz pentru mail? Ma depaseste :)) Nu conteaza, a venit primavara!

Nothing unusual...

"Nothing unusual, nothing strange
Close to nothing at all..."

I want a spaceship... and "something unusual, something strange... that comes from nothing at all". Zilele care se insira una dupa alta, cuminti, cu pretinsa inocenta, duc undeva. Nu pot spune ca nu, chiar nu pot.
"Ce te ingrozeste?" "Ce trebuie si ce nu stiu". Misterele zilei de maine, pentru ca la ieri nu mai trebuie sa ma gandesc. Ieri nu mai este o zi. A incetat sa fie, nu mai e decat o parte de istorie. "Poti sa renunti la istoria personala?"... Dar poate istoria personala sa renunte la mine? Accepta sa devina neant, mai putin chiar decat nimic? Istoria mea... ceea ce fac azi, sau am facut ieri, sau mi-am dorit candva. Un ieri cu Schiller( I'm dancing with my loneliness again...), pentru ca vineri am fost cu Mareike la cumparaturi. Un azi cu Damien Rice... o conversatie pe messenger, pe care puteam foarte bine sa mi-o fi imaginat. Mailuri si discutii care sa-mi aduca aminte de mine. Sunt aici, inca sunt cu mine.

The surface of the sea slowly became transparent and sparkling, until the dark stripes were almost rubbed out. Slowly the arm that held the lamp raised it higher and then higher until a broad flame became visible; an arc of fire burnt on the rim of the horizon, and all round it the sea blazed gold...

Intunericul nu cade inca, norii sunt palizi si rosietici. Din intamplare, nici urma de vant. To do... to be... Inca o zi, care merge sigur undeva. Da, draga Rainforest, poti sa ai un intreg curcubeu pentru tine, cadoul meu de azi. Unul imens :) Si da, poti sa ai verdele... my favourite. Pare logic, desi cred ca vei primi si orange, care e legat curios de tine. Lista e deschisa. Alegeti, nu va sfiiti. Orice, oricand, oricum... Pana la urma, ca o curiozitate, sunt mai mult ce dau decat ceea ce primesc.
O poveste... despre ceva, despre orice. Despre un nor sau despre biscotes. "Sper ca esti bine." Nu, sper ca esti, sau ca mai esti. De ce se pierde atat de repede simtul realitatii? N-am nevoie de informatii, nu sunt decat impulsuri electrice circuland visatoare prin creier. Ceea ce este sau nu real. Tot ce e aici, in jurul meu, pare ireal si creat special pentru o perioada de timp determinata. Sentimentul "nu dureaza decat atata vreme cat privesti cu ochii larg deschisi". Daca risc si inchid ochii, totul dispare... devine o ceata in timp ce clipesc.
"E bine-rau ca vii atat de devreme inapoi". Bine-rau? Se pare ca rau trebuie sa fie pentru mine. De ce? Nu stiu, poate pentru ca de acolo, pentru unii, aici e minunat. Dar nu e nici minunat, nu e nici groaznic. It's just a place, cu frumusetile lui ametitoare, cu defectele lui inerente... I like it, desigur. Dar nu voi plange dupa el. Exista un timp pentru toate. Sederea mea aici nu e facuta sa fie permanenta si sa cred altfel n-are nici un sens. Nici sa ma intreb daca mi-ar placea sa raman, nici sa nu... Lucrurile sunt asa cum sunt. Dar acolo... hm!
Ma intreb cum trebuie sa fie lucrurile acolo, daca mai reusesc sa regasesc ceva... un loc, o stare, niste oameni. Nu, n-am plecat pentru o eternitate, dar fiecare plecare e o mica moarte. Stiu de ce e bine, de ce e rau. Stiu de ce si pentru ce as fi ramas. Curios... Ce rost are atata "stiinta"? :D Hm, are, are... Asta este interesant. Cred eu :)
Dar mai stiu ca oamenii se schimba si ca, daca nu investesti in ceea ce tii pretios, ajungi strain, nepasator, ajungi pur si simplu sa nu mai intelegi, sa nu mai vezi. Nu e ingrozitor? Si totusi asa e... Cred in cauze mari, dar viata e facuta din atat de multe lucruri marunte, din zambete si tristeti si, mai mult decat orice, din oameni.

Something unusual, something strange
Comes from nothing at all
But I'm not a miracle
And you're not a saint
Just another soldier
On the road to nowhere...........

J'aime pas les roumains

Astazi am intalnit ceea ce se poate numi cel mai ciudat si traznit profesor. Francez, din Dijon, desigur, pentru ca nu ma indoiesc de faptul ca mai sunt inca o multime in diverse colturi si zone ale lumii. In fine, ideea este ca azi am avut un curs undeva in centru... profesorul a facut bine sa intarzie mai mult de zece minute. Eram cu totul patru studenti: trei fete si un baiat. De cum am intrat in sala, profesorul, care era mic, cu putin par, semanand, dupa caz, fie cu "bunul" nostru Baltasiu (pentru cei care il cunosc), sau cu tati, pentru altii... iar pentru ceilalti, era un barbat scund, cu un pic de burtica si chelie, cu ochelari (aici nu mai seamana cu Baltasiu, dar continua sa semene cu tati). Nimic spectaculor, poate ceva "punere in garda pentru mine". Ma intreaba: "domnisoara, eu nu cred ca ne-am vazut vreodata. Niciodata, in viata mea. Ma insel?". "Nu", raspund eu. "Sunteti venezueleanca?" insista el. "Nu, sunt romanca" (e clar ca asta sunt eu). "Ah, exclama omuletul vadit nervos. Inca o romanca!" In continuare, da replica de mai sus "J'aime pas les roumains", continuand sa povesteasca inciudat ca se duce des in Romania (are cursuri la noi la facultate), dar ca respectiva tara este "un loc pe care il detesta".
Desigur ca, pentru o oarecare perioada de timp am ramas calma, incercand sa inteleg daca vrea sa ma jigneasca sau o spune doar asa, ca un fapt oarecare. Parea sa nu aiba ceva special cu mine, desi ma tot privea incruntat. L-am privit si eu, aproape ridicand din umeri simtind ca, chiar daca situatia poate parea penibila, mie mi se parea de-a dreptul ridicola si imi venea sa rad. Cred ca eram vizibil amuzata si prea calma pentru gustul lui, dar nu avea ce spune. Il nemultumea asta, asa ca a propus sa face un travail, pentru ca este sigur ca nu stim anumite chestii. A vorbit cu ceilalti, dintre care doi (una dintre fete si baiatul) erau romani, spre marea mea surprindere, dar a preferat sa-i vorbeasca singurei frantuzoaice "adevarate" (cealalta era casatorita cu un francez). Intre timp, imi mai arunca priviri ciudate, fara sa-i fie clar ce vrea. Cred eu... Nu sunt paranoica si ma amuzam. Curios, mi s-a parut funny sa fiu primita cu atata ostiltate. Mai departe, a intrebat despre ce s-a vorbit in cursurile din semestrul precedent, numai o singura persoana stiind. A decis, dupa ce s-a mai uitat o data urat in directia mea, sa ne dea o lectie, pentru ca era sigur "ce nu stim chestii de baza", legate de cercetare, fiind studenti pe comunicare.
In cele din urma ne-a dat sa definim niste concepte legate de metodologie. Concepte de baza, trebuie sa recunosc (metodologie, concept, ipoteza, teren). Mi s-a parut extrem de amuzant, fiind concepte pe care orice student la sociologie le invata nu in primul an, ci in primul semestru. Nu stiu de ce , poate ca nu paream foarte ingrijorata de tema data, pentru ca s-a apropia de mine si, privindu-ma de foarte de sus (numai pentru ca stateam jos, altfel am fi fost la aceeasi "altitudine"), ma intreaba: "Si ce studii ati terminat?". Zambesc larg si spun: "Sociologie". In acel moment, ii pica fata. "Ah, inseamna ca stiti toate astea "par coeur" si ca puteti sa ne si corectati pe noi, cei care nu avem aceasta formatie". Recunoaste ulterior ca, desi este acum antropolog, este de formatie istoric. Se scuza fata de mine ca termenii de specialitate pe care ii imprumuta din sociologie nu sunt foarte riguros definiti si ca ii foloseste asa pentru a fi mai usor celorlalti. Apoi, desi continua cu definirea termenilor, ma mai intreaba doar o singura data, ceva de genul "Domnisoara care stie tot, ce este un concept". Nu am reactionat in nici un fel, am raspuns calma la intrebare, chiar i-am zambit.
Cred ca era foarte uluit de reactia mea. Poate sperase sa ma enervez. Nu stiu...
La plecare, a intrebat-o pe cealalta cum se spune "la revedere" in romana si mi-a spus, fara sa se uite la mine. I-am raspuns in franceza si afara mi-am scos telefonul si citeam un sms. A iesit si mi-a zis din nou la revedere, in franceza, chiar de doua ori, mi-a zambit si mi-a facut semn cu mana.
Hm, foarte ciudat! :))

Concluzia este..

Azi, doua luni

Am incercat sa pun o poza, dar refuza. Cu incapatanare, as putea spune. Asa ca sunt nevoita din nou sa vobesc. De povestit, nu am multe de povestit, pentru ca in afara de greva care continua, chestii interesante se intampla mai ales in unele dintre "cartile mele de noapte", pentru ca ziua e foarte frumos si e bine de plimbat. Si de mers la festivalul irlandez, cum spuneam si aseara, unde am gasit locuri la film, desigur.
Dar...
Dar azi sunt doua luni de cand am plecat. Nu de cand am ajuns, deci nu pot spune ca sunt doua luni de cand sunt aici. Hm, la urma urmei pot spune orice, nu? Adevarul stiintific nu intereseaza probabil pe nimeni :D. Dar, in timp ce ma uitam la calendar si realizam acest lucru, mi-a venit foarte repede in minte dimineata plecarii, persoanele care au fost de fata, frigul si poleiul, cum ma tot necajea Mircea... Nu stiu daca era intentia lui sa ma ajute sa ma simt mai bine, sau a fost doar instinctul :)) Pana la urma, cred ca nu si-a dorit sa ma emotionez, sau sa se emotioneze... sau sa ne emotionam cu totii, desi pentru unii era chiar imposibil, ca sa zic asa. Hm, emotiile par sa stea foarte departe de ei ;)

Cred ca starea de spirit de ieri s-a cam dus.. si nu cred ca are rost sa incerc sa o resuscitez. Pana la urma, de multumit sper ca le-am multumit pentru ca au fost acolo, iar daca nu am facut-o, sper ca stiu ca intentionam. Cineva spunea la un moment dat ca e mai bine sa pleci nevazut, neauzit... Ai putea cred in acest caz sa-i rogi pe Counting Crows sa te ajute:

Have you seen me lately?

Get away from me
this isn't gonna be easy
but I don't need you
believe me
you got a piece of me
but it's just a little piece of me
and I don't need anyone
and these days I feel like I'm fading away
like sometimes when I hear myself on the radio

Have you seen me lately?

I was out on the radio starting to change
somewhere out in America
it's starting to rain
could you tell me the things you remember about me
and have you seen me lately?

I remember me
and all the little things
that make up a memory
like she said she loved to watch me sleep
like she said,
"it's the breathing
it's the breathing in and out and in and..."

Have you seen me lately?

I was out on the radio starting to change
somewhere out in America it's starting to rain
could you tell me the things you remember about me
and have you seen me lately?

I guess I thought that someone would notice
I guess I thought somebody would say something
if I was missing
can't you see me?
come on color me in
come on color me in
give me your blue rain
give me your black sky
give me your green eyes
come on give me your white skin
come on give me your white skin
come on give me your white skin

I was out on the radio starting to change
somewhere out in America
it's starting to rain
could you tell me the things you remember about me
and have you seen me lately?

Chiar imi place cantecul asta si, cu toate ca intentionam sa pun doar cateva versuri: "I guess I thought that someone would notice/ I guess I thought somebody would say something/ If I was missing" pana la urma a intrat tot. Asta e :D... Mda, it's gone. Ramane asa, thanks... Sunteti adevarate comori (ca sa nu mai zic si de intelepciune).

In sfarsit...

Dupa atata ploaie, in sfarsit soare in tara mustarului si a vinului, fix pe strada Alain Savary :D. Intre timp, am fost recenzata ca facand parte din aceasta mare comunitate a studentilor dijonezi care locuiesc in impresionantul campus Montmuzard. Cata maretie si eleganta! Mai mai sa ma apuce plansul si sa incep sa-mi fac poze, eu cu formularul, formularul cu mine... Radeam in urma cu ceva vreme cand una dintre fete ma intreba de ce nu sunt oameni in pozele mele. Dar toata ziua (este vorba despre turul orasului, facut cu un ghid) facuse multe si minunate poze: eu cu ursul din gradina Darcy... mai bine zis, eu pe ursul din gradina respectiva, in timp ce ghidul ne explica istoria sculpturii... eu si, aici in spate, la chouette (stiu ca nu se vede din cauza mea, dar nu e deloc interesanta) si asa mai departe. Nu zic, fiecare face asa cum crede de cuviinta. Dar e interesanta viziunea turistica din punctul de vedere asta de vedere. Sunt foarte placute pozele din natura in care sunt si persoane, sa faci poze la munte sau nu mai stiu unde... dar sa faci poza cu o casa, sau o statuie... Hm, really not my type.
Dar sa revin la prezent. Week-endul a fost o experienta. Pentru ca riscam sa incep incursiuni de-a dreptul in sus si, cum spuneam zilele trecute, sa imi creasca niste ochi mari, mari de la atata citit, cu toata "ploaia si cu seara ei", am iesit. Cu muzica, cu geaca si gluga, fara teama de ploaie. Pe drum o oarece crenguta s-a agatat de mine, cu intentia sa se plimbe si ea, asa ca am luat-o la plimbare. Ca de obicei, fara directie precisa, agale si in functie de instinct. A fost placut, a plouat foarte tare, am ajuns uda dar incantata acasa mult dupa lasarea serii. Nu mi s-a mai parut ca peretii au intrat in conflict unii cu altii si nici n-as mai fi putut spune "cerul zacea foarte aproape de pamant, iar eu, intre ele, respiram printr-o gaura de ac".
Ziua de duminica s-a hotarat sa fie frumoasa. Asa, brusc. Dupa ploaie, frig, ceata... deodata soare.
Eu in casa? Nope, desigur. Inca sase ore la plimbare, spre Darcy si gara, spre bisericile din centre ville si, desigur, pe alte cai de a ajunge acolo. Cred ca solutia mea, de a aborda orasul fara harta, ci doar cu incredere in instinct a fost cea mai buna, asa ca acum pot spune ca ma descurc fara mari probleme si ca pot ajunge practic oriunde. E adevarat ca prima oara am ajuns la aceasta performanta la Medias, un oras necunoscut in care am ajuns foarte repede sa fiu acasa doar cu harta si bunavointa, dar acolo n-am stat decat o saptamana.
E in continuare greva si nu stiu cat va dura. E drept ca sunt foarte hotarati, dupa cum e drept ca au si pentru ce lupta. Poate vor reusi, nu stiu. Sper ca da, pentru ca e cazul sa ne intoarcem la cursuri, nu stiu in ce mod va influenta asta starea "de spirit" a semestrului.
Cam atat pentru azi. Vreau sa ma duc la film.
Sper sa am loc!
Noapte buna, draga jurnal!

:D

Which File Extension are You?

Azi

Of!!!!!

Chiar daca greva franceza parea sa fie destul de funny la un moment dat, cu facultatea blocata temeinic, cu scaune si mese si tot felul de "manifestanti", pana la urma devine foarte plictisitor. La asta se ma adauga si o ploaie marunta, numai buna sa-ti toace la fel de marunt nervii, precum si una bucata depresie cumplita suferita de colega mea. Se pare ca aproape doua luni sunt limita ei de toleranta si pur si simplu nu mai poate fi in nici un fel inveselita.
Eu stau bine cu psihicul, as putea spune chiar foarte bine, daca ma raportez la ea, numai ca incep sa-mi cam pierd rabdarea. Ceea ce nu e bine si nici frumos. Pai cum sa fie frumos, cand sunt mai tot timpul cu mine si se stie ca nu sunt tocmai draguta cand imi pierd rabdarea? Daca intra in greva si bibliotecarii, atunci chiar ca voi da peste o mare problema. Sau nu, cine stie...
Dar... ploua mereu, mereu...
As fi foarte incantata daca ar veni in sfarsit primavara.
Dar, pana atunci...eh, cred ca se poate si mai rau ;)

Actul 2

Deci, revenind, vorbeam despre ceea ce imi place aici, cu acea persoana cu care nu mai vorbisem de mult timp. Am inceput sa-i descriu plina de entuziasm orasul, spunandu-i cat de mult imi place (si nici macar n-am spus pana acum cat de mult mi-ar placea sa urc la Deva, la Cetate), cand m-a intrerupt brusc: "Lasa pietrele! Vorbeste-mi despre oameni. Ce francezi draguti ai intalnit?". M-am simtit prosteste ranita, la dispretul evident aratat lucrului care imi placea cu adevarat. Voia sa stie ce fac eu si ce-mi place mie? Nu cred... sincer nu cred.
Dupa cum, probabil, nici cei pe care-i intreb ce fac sau ce simt nu cred cu adevarat ca ma intereseaza decat ceea ce-i intereseaza (oricat de boring cred ei ca mi s-ar parea) si ceea ce cred ei ca e important... ce vor sa spuna, sa-mi spuna. Pentru ca e ceva real, autentic... o parte din ei.
Fiecare lucru nou pe care il aflam despre o persoana se adauga, aproape fara sa ne dam seama; celorlalte pe care le stim; intregind imaginea pe care o avem despre acea persoana. Nu este un proces constient, dar brusc vom constata ca o vedem intr-un anumit fel, fara sa putem pune "degetul pe rana". Spunem brusc: "nu-i pasa de oameni", fara sa ne amintim un exemplu clar cand a manifestat indiferenta, doar concluzia avand un gust real de siguranta. Undeva in adancurile memoriei noastre formidabile s-a constituit un puzzle: bucatica langa bucatica, frantura de intamplare si poveste. De aceea cred ca le datoram celor pe care ii cunoastem aflarea adevarului si intelegerea.
Cateva reactii in contratimp ne pot spune despre o persoana ca este altfel de cum credeam ca este. Poate ca o credem prea preocupata de propria persoana, ca sa nu spun de-a dreptul egoista si, chiar daca nu e tocmai right, concluzia e clara, fara sa mai avem nevoie de alte informatii. Si totusi... De foarte multe ori, ceea ce ne face egoisti este o lipsa, o suferinta, o problema care ne poate absorbi in intregime... Daca mergem un pas mai departe, aflam adevarul. Daca nu alegem sa ramanem pe loc, devenim calai involuntari, provocand o noua suferinta... Dar de aici si intrebarea pana unde trebuie sa mergem? :D
Deci, cum spun clasicii, cuvintele ne tradeaza. Mai ales cand este vorba despre cuvintele mari, pe care nu ne-am gandit niciodata sa le explicam. Ar parea o copilarie sa-i cerem cuiva sa defineasca propriile cuvinte. Daca ti-a spus: "Ai incredere in mine!" sa-l intrebi ce intelege prin asta. Poate ar fi ranit, ar crede ca e o ironie, dar poate n-ar avea dreptate. Cred ca o astfel de reactie ne-ar scuti de multe neintelegeri.
Incredere... hm! Pentru mine increderea este ceva deosebit de pretios. Cand spun: "am incredere in tine" inseamna: voi crede ce spui, pentru ca o spui si vrei sa cred (chiar daca e cat se poate de neadevarat); voi crede ca ai cele mai bune intentii si ganduri; ca nu-mi vei face rau decat din greseala, ca vei fi acolo daca voi avea nevoie si, daca nu vei fi, vei avea un motiv foarte bun pentru asta; ca nu-ti vei schimba gandurile si ideile de la o zi la alta sau, daca o vei face si ma priveste, imi vei spune, la fel cum imi vei spune si daca vei avea o problema. Ca nu-mi vei trada secretele si ca vei fi sigur ca nici eu n-o voi face, orice ar fi. Ca voi fi acolo pentru tine oricand, indiferent de ora din zi sau din noapte, bucurandu-ma sa te ajut chiar la miezul noptii, ca voi fi oricand bucuroasa sa te vad... Despre astea este increderea mea... si despre multe altele. Inspaimantator, aproape, nu?
Cred totusi ca acel in care ai incredere merita toate astea. Si mai mult...
Oricum, incredere este un ingredient care nu trebuie explicat sau inteles, care vine mereu cand e vorba despre dragoste. Dragostea este un sentiment maret, profund, deasupra a tot si a orice. Diviziunile ei (materna, filiala, pasionala, prieteneasca etc) nu sunt altceva decat diviziuni. El, in sine, nu are nevoie de nimic. Poate ca in acest moment mi se pare mai relevanta legatura dinter dragoste si prietenie, de fapt are legatura cu o lectura recenta. Nu e deloc ciudat ca adevarata prietenie trece in altceva mai profund... Pot spune asta, cu toata reverenta pentru acele persoane care se tem de cuvintele "tari", dar cu asigurarea ca ele nu imbata pe nimeni. Se spune ca prietenia este certitudine, intai de toate. Cand lipseste certitudinea, dar abunda sentimentul, poate chiar mai puternic in aceste circumstante, nu mai putem vorbi despre prietenie, cred eu. Este vorba despre altceva, un sentiment "fara rezerve" si "fara intrebari", ceea ce acei care sunt mai norocosi dintre noi au curajul sa numeasca "dragostea neconditionata"...
Nu este un ideal, este foarte tangibil, care se lasa atins o data, si inca o data... Poate ca mereu...

Din categoria boring :)

Mda...
In legatura directa cu week-endul si cu ce m-a facut sa "cujat" statul in camera, cu o carte, pardon doua... ba nu, trei :)) din cauza de foarte multa ninsoare si viata sociala in moarte cronica. Dar, putina asceza (intr-un sens mult mai putin clasic) nu strica.
Asadar, ma gandeam la...
Cum pare de inspaimantator, cand iti dai seama, modul in care ne inselam asupra celor din jurul nostru, poate chiar foarte aproape de noi. Cat de mult consideram dorintele, sperantele, visele sau defectele lor in relatie cu ceea ce stim despre ei. Sau credem ca stim. Adevarul este ca totul ajunge la nou prin filtrul a ceea ce cunoastem, a ceea ce avem ca valoare sau a ceea ce stim de la altii... De foarte multe ori nici nu ne dam seama cat de circumstantiale sunt toate acestea, depinzand nu doar de timp, spatiu, dar si de starea de spirit si de ceea ce putem numi "propria interpretare". Chiar daca "interpretare" poate suna in cateva urechi (mai precis perechi de ureci :)) intr-un fel foarte asemanator cu "denaturare", de foarte multe ori nu merita categorisirea, ci se refera doar la propriile limite de intelegere determinate de "instrumentele" pe care le avem la indemana. Ce inteleg eu prin asta? Un astfel de instrument este limba, poate cel mai banal dintre toate, dar si cel mai necesar. Nu spun chiar eu cateodata ca nu se pot intelege doua persoane care vorbesc despre lucruri atat de diferite, de parca ar vorbi alta limba. Minimum minimorum, pentru ca lucrurile sunt mult mai complicate decat atat (sau mult mai simple, folosind zisele cuiva care este duce simplitatea atat de departe incat ajunge, ca-ntr-o evolutie ciclica, exact la "extrem de complicat" :))... Ideea e ca, in ceea ce spunem, punem atat de mult din ceea ce suntem, incat o intelegere cat mai exacta este imposibila daca nu utilizam ca mediator ceea ce credem ca stim despre acea persoana. Si de aici decurg toate neintelegerile!
De exemplu, eu valorizez ca principale, definitorii pentru mine, starile de spirit si ceea ce simte cineva. Cred ca pe mine, personal, ma reprezinta mai mult ce simt decat ceea ce fac, mai ales pentru ca "a face" implica mediul extern si inceteaza sa mai fie "al meu" sau "eu". Probleme de contagiune, cred. Ce fac din aceasta pricina decade in plan secundar... De aceea imi este foarte simplu sa fac altceva decat ceea ce intentionam pentru a-i face placere cuiva, atata vreme cat simt ca vreau sa o fac. Nu sunt legata de activitatea "x", ci de promisiunea "y" sau dorinta "z". Mda, ingrozitor stil am, deloc literar. Sa fie sociologia de vina?
Dar sa continuu. Dupa cum spuneam, poate parea surprinzator sa renunt la o zi pe care am declarat-o "de studiu" (mai ales pentru cei care ma cunosc incapatanata, inflexibila, cazuta in invatat... ce sa spun, de-a dreptul tocilara! obositoare persoana ;)) pentru a ma plimba cu cineva intr-o zi insorita. Dar nu e de mirare daca stiu ca pot invata si noaptea, sau pot recupera, dar ziua aceea minunata sau persoana de langa mine este acolo doar atunci (sau doar in acea stare de spirit- mult mai important). De asemenea, la intrebarea "ce faci?", atunci cand sunt sincera si hotarata sa spun adevarul (asta nu inseamna ca alteori mint... doar ca ocolesc strategic ceea ce nu cred ca trebuie sa spun... sau celalalt ca vrea cu adevaratsa auda), voi vorbi despre ceea ce simt. Poate fi bulversant sau nemultumitor pentru persoanele active, care vor sa afle "ce pietre ai mai vizitat?", "cu cine te-ai mai intalnit?" and so on...
Daca tot am adus aminte de pietre... O discutie despre ele mi-a demonstrat inca o data, daca mai era nevoie, ca de fapt unii dintre acei care se intereseaza de tine o fac adeseori fara sa "se intereseze cu adevarat" de tine. Adica... Dupa cum am spus, cred de nenumarate ori, ca aproape m-am plictisit si pe mine... adica m-as fi plictisit, daca n-as fi pur si simplu stuck with me :)) sunt fascinata de portiunea veche a orasului, de cladirile medievale sau de zidurile castrului roman... Cunosc francezi destui, am si alte nationalitati cunoscute ;), dar locurile astea nu le pot admira decat acum... Eh, poate ca exagerez, dar asa sunt eu :)) Mi se pare atat de frumos, ca as vrea sa-i aduc aici pe cei dragi (cred ca le-am si spus :)) si sa le arat cu mandrie copilareasca, poate tragandu-i de maneca: uite! uite!
Revenind, vorbeam cu cineva cu care ne vorbisem de mult, iar ea ma intreba cum e aici, ce-mi place, ce nu-mi place etc.

Pauza. Se stinge lumina. Se lasa cortina. Maine :) Volumul 2

Cursuri si curse

Dupa ce am fost foarte suparata pe acest sistem care nu permite sa iei acele nenoricite de credite ECTS (mi se face greata cand vad numele asta) cu cursurile din propria specializare, trimitandu-te invartindu-te la toate L1, L2 si L3 (ani mai mici, corespunzatori anului 1, 2 si 3 la noi... cu observatia ca nu fac decat 3 ani), saptamana asta am reusit sa ajung la cateva cursuri, care s-au dovedit foarte interesante. Adica, la un curs despre cinematografie, de fapt despre cinema si cultura, in care se proiecteaza filme si apoi se discuta. Am vazut filmele de propaganda despre Hitler :)). Al doilea curs a fost despre persuasiunea in publicitate, deja facuta si rasfacuta la noi la fac, dar reclamele prezentate au fost foarte funny. Oricum, profesorul vorbea despre studentii romani, "mes amis roumains", ceea ce a determinat o instantanee apropiere intre noi si el. E de mirare?
Al treilea curs, cel de teoria culturii, ne-a trimis la o expozitie de arta contemporana (este vorba oricum despre arta contemporana), desfasurata in campus si alcatuita foarte interesant. Intr-o camera in forma de trapez, erau construiti sase piloni pana in tavan, care formau un soi de drum. Ca niste coloane. In fundul salii, un perete alb si doua siruri paralele negre in centrul lui. Asta ar putea fi tot, dar ceea ce e interesant este materialul: coloanele sau pilonii erau facuti din haine :)) impachetate frumos si egal. Culorile pareau sa fie alese cu grija. Ceea ce era la prima vedere peretele alb din fundul salii era de fapt un perete acoperit cu tricouri, maiouri si alte chestii de lenjerie intima de culoare alba, prinse cu ace de siguranta. Cam atat. Dar nu pot spune ce s-a vorbit despre mareata expozitie :))) Era cu adevarat fascinant sa le auzi pe cele doua "critice de arta" aducand in fata urechilor noastre uimite tot felul de cuvinte pompoase si marete despre aceasta expozitie. Funny a fost ca studentii, majoritatea studente, au observat cu tristete ca erau haine foarte dragute, care fusesera ruinate (pentru a-si pastra stabilitatea, coloanele aveau in centru un suport metalic, de unde rezulta ca hainele erau gaurite). Una peste alta, foarte interesant curs. Daca reuseste sa introduca ceva "coerenta" in arta contemporana, trebuie sa fie ceva interesant, nu? (desi profesoara ne-a recomandat sa cautam pe net pozele unui artist la moda, pe nume Stelarc. El lucreaza "cu propriul corp", pe care il suspenda cu niste carlige care trec prin piele, de diverse obiecte. Mie teama ca-mi va fi destul de greu sa ma obisnuiesc sa vad arta aici).
De asemenea am mai vazut diverse bucatele din cunoscutii "internationali": Mareike, care este din Germania, Silvia si Francesca din Italia, Jordy- cel mai cute spaniol (gay) care poate exista: blond si carliontat si foarte, foarte vesel.. are o adevarata pasiune pentru romani :); Outi, finlandeza, fata din Cehia cu nume imposibil, ceva de genul Make; cele doua grecoaice and so on. Si, desigur, noua generatie de romani, proaspat ajunsa. Se putea altfel? Iar unul dintre muschetarii vecini mi-a facut aseara plecaciuni prin baie, tinand usa si rostind cu o expresie James Dean: "come, darling!" :)))) Apropo de vecini, din nefericire a plecat prietenul meu turc (hehe, blond!), care nu si-a gasit stagiu in Franta si deci il va face in Turcia. Pacat, era foarte vesel, gatea mult si canta la bucatarie si se intreba retoric de ce nu zambesc dijonezii niciodata...
Saptamana viitoare vor fi si mai multe cursuri, dar sper sa fie si vremea mai frumoasa, sa pot spune ca sunt si mai multe curse.
Asta despre ceea ce fac... sau am facut saptamana asta. Macar de n-am mai ploua! M-a udat din nou azi, poate reusesc sa racesc. Bleah!

Colt de primavara

Azi, 1 Martie. A la française, desigur. Ceea ce inseamna ca a trecut neobservat... Not really, pentru ca vremea ne-a pregatit surprizele ei. Pe 28 februarie a nins foarte mult, nu doar aici, din cate am aflat, ci si in Romania si in Germania. A nins toata ziua, iar la ora 22, cand am iesit de la net, totul era feeric. Atat de multa zapada, incat ajungea pana la glezne. Era multa, pufoasa si moale, iar copacii erau pareau iesiti din povestile de Craciun. Nu mi se parea o atitudine potrivita pentru ultima zi de iarna, dar la urma urmei n-am de unde sa stiu ce crede ultima zi de iarna ca este mai potrivit pentru ea. In fine, ea a facut tot ce a vrut, asa ca ninsoarea s-a asternut cu mare pofta si antren. Cand priveam pe fereastra fulgii imensi si degraba unitorii unii cu altii, am auzit un fosnet. Ce sa fie? Concierge imi bagase pe sub usa un plic. De acasa. Din Romania. Mai precis, de la mami. Era o felicitare, cum eu nu ma gandisem sa trimit, iar imaginea era cu lacramioare, unele dintre florile mele favorite (si narcisele, desigur... cele foarte albe).

E ciudat cum poate ceva sa te smulga dintr-un loc, dintr-o stare de spirit si sa te proiecteze intr-un spatiu ireal. Ireal spun si stiu foarte bine de ce. Spatiul in care "we, all in the family love each other" si ne pasa. And so on... pe aceeasi tema. Pana la urma, adevarul este si o panza pe care pictam, cand vrem, cu propriile culori. Adevarul meu este azi verde si alb, ca lacramioarele sau narcisele. Fie ca ti-l imaginezi, fie ca-l simti sau alegi sa-l crezi, adevarul este aici, in prezentul rupt de trecut sau de viitor. Azi, 1 Martie, un sms mi-a facut ziua mai frumoasa. Adevarul este ca... ziua de azi e pretioasa in ea insasi si este unica. Avem atat de multi ochelari prin care privim viata, ca frumusetea ei, vazuta cu ochiul liber, ne doare. Dar e frumoasa... si tot ce ne putem imagina este adevarat.