Nu ma regasesc destul de des pe acele lungimi de unda ale celor din jurul meu. Nu stiu prea bine ce as putea face pentru ei, dar nu stiu nici daca ei vor sa fac una sau alta... poate ca nu vor nimic, poate ca au nevoie de un timp care sa le vindece "moartea asta mica". Tristetea ireparabila, visatul fara speranta la ceva care va aparea si va scoate totul din "normalul anodin"... Vorbesc despre cineva anume? Nu...
Hm, am impresia ca scriu doar ca sa nu-mi reposez ca n-am mai scris de ingrozitor de mult timp. Asta asa este, dar nu-mi place sa ma grabesc, doar asa... In fine, cu timpul inveti prea multe, poate, pentru binele tau. Sau asta face diferenta? Probabil, nu stiu.
Am fost intrebata recent ce mai fac. Asa, simplu. Nu era intrebare "de profunzime", ca sa zic asa (o amintire a ultimelor experiente de "refuzare" ca n pot spune de de "recrutare"... dar lucrurile sunt pur si simplu asa). Nu stiu, cred ca a fost cel mai simplu sa raspund "viata e ciudata". Fac ceva sau altceva? Cred ca ma duc la Placebo. Se califica drept raspuns? :)).
Nu fac nimic spectaculos, dar fac totusi ceva. Rezist, cu zambetul pe buze.
Asta conteaza, cel putin pentru mine.
Life is strange, but is good. Fiecare lovitura are un sens... dar e mai greu sa-l vezi cand doare. Macar despre asta pot sa spun canu este teorie.
Totul o sa fie bine. Nici macar nu mai spun asta. Asta sunt.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu