luni, mai 29, 2006

Gata!

Gata, s-a terminat perioada de stat in Dijon!
Sentimente amestecate, desigur. Multe rani la picioare, de la plimbarile de ieri si alaltaieri, pentru un stoc de verde si de miros medieval. Ploaie multa, multa, multa.
Imi fac in continuare bagajele, nimic nu mai vrea sa intre unde ar fi trebuit sa intre. Dar... sa nu panicam.
Ma duc sa fac oarece curatenie "standard", pentru formalitatile de plecare. Eram "just around". Ma agit. Maine, spre casa. Oare?

luni, mai 22, 2006

si ploua...


E o vreme plangacioasa tare... si rece, cu vant. Imi aduc aminte de cantecul cu parfum de expirat... "ploaia ploua-n casa... ploua, ma apasa..." Nu-mi mai aduc aminte versurile, a trecut atat de mult timp... A trecut o data cu mine, undeva, altundeva. Dar nu e "decat in picurii de apa care cad"...
Ploaia m-a "melancolizat" intotdeauna, dar nu intr-un sens neplacut. Melancolia are farmecul ei, desigur. Cand nu se afla prea aproape de depresie... si nu se mai afla de mult. Nu mai e la moda depresia, pentru ca are caracter de "specialitate". Nu poti manca mereu desert, fara ca desertul sa nu devina fel principal... si sa nu mai fie desert. Asa ca nu ne mai frecventam, pentru ca nu mai are farmec. Asta e :))
Glumesc. Zile aniversare + ploaie= intotdeauna ceva visare. Asa, degeaba. Pentru ca nu e nimic. Nu astept nimic... nu ma gandesc la ceva special... Viata se poate spune ca este intr-o curgere linistita, spre undeva unde voi ajunge.
Sms: "...Sfanta, nesfanta, abia te asteptam inapoi sa te sarbatorim cum se cuvine!..."
Sweet.......

miercuri, mai 17, 2006

Je tourne...

JE TOURNE

C'est trop petit un corps
pour c'que j'ai à l'intérieur
Je me suis cognée le cœur
J'ai crié tout c'que j'ai pu
personne n'est venu
D'accord j'suis trop petite
pour aller déranger Gabriel
J'suis pas un ange
même si j'ai le goût du ciel
J'ai beau m'laisser pousser des ailes
dans l'dos
J'ai toujours pas de nouvelles
d'en haut
Et j'tourne
je tourne
j'tourne en rond
j'cours toujours
et je tourne
autour.
C'est quoi l'amour ?
Un bruit qui court

C'est vrai, c'est bien trop court, une vie
pour que j'me la passe toute seule
C'est plutôt con, les hommes
faudrait savoir c'qu'ils veulent
Et moi j'ai fait c'que j'ai pu
personne ne m'a cru
Et de quoi j'ai l'air ?
J'suis bien trop fière
pour mettre une annonce matrimoniale
J'préfere essuyer mon rimmel
dans le journal
Le no man's land ?
j'connais bien, ça m'fait pas peur
J'garde dans ma tête
une terre en couleur
qui tourne
qui tourne
tourne toujours
Et moi je tourne autour
et j'cours
après l'amour

J'cours toujours et je tourne
Je tourne
J'tourne en rond
J'cours toujours et je tourne
autour
C'est quoi l'amour ?
Un bruit qui court ?
ZAZIE

Si totusi...


Si totusi... chiar in cazul in care "se intampla", sunt lucruri care raman...
Pe care le ai, no matter what si no matter where. Care tin de tine si de ai tai... Si cand e greu, un lucru marunt iti poate ridica moralul. Nu ca n-am merge mai departe si asa, fara mare lucru apropo de moral, dar de ce sa fie rau cand poate fi ceva mai bine?
In fine, probabil ca asta este discutabil, dar n-am chef de discutii. As vrea sa ma plimb, sa rad, sa fac planuri, sa-mi aleg cadoul (pe care tocmai l-am primit :D)...
As vrea multe... Si pana la urma, SPER ca totul va fi bine.
Right?

:))))








marți, mai 16, 2006

"I hate Romania" strikes back

Ziceam in urma cu foarte putin timp, adica ieri, ca ma simteam oarecum trista. N-am dezbatut subiectul, mai ales pentru ca nu era o stare care sa aiba un motiv anume, as putea spune ca era un soi de "tristete organica", de la starea de epuizare fizica si mai ales nervoasa. Si de la incertitudine, pentru ca pur si simplu nu credeam ca, in ciuda muncii infernale si a stresului implicat, lucrurile se vor rezolva chiar atat de repede. N-aveam motiv sa cred asta, da' eram nesigura... pentru ca asta am avut de invatat in aceste luni de stat aici. Ontologia starii de nesiguranta si experienta amara a "trust nothing and nobody"...
Guess what? Azi ar fi trebuit sa primim notele, sa semnam atestarile... Apoi sa ducem actele joi la responsabilul Erasmus (nu se poate decat joi, in timpul programului, altfel nu...), sa trimitem un fax in Romania, sa mai semnam un certificat de scolaritate si... sa speram ca-i gata. Toate decurg una din alta, nu se pot face inainte, sunt limitate de timp si... Domne iarta-ma, de prostia umana.
In cele din urma, din cauza refuzului romanilor de a accepta o singura nota, a trebuit sa facem lucrari pentru toate cursurile... ceea ce inseamna si pentru cursul profesorului care-mi declara ca nu suporta Romania si pe romani... Am sperat ca nu va trebui chiar sa-l intalnim si ca directorul masterului, care a propus sa se ocupe de tot, va fi intermediar. Din nefericire, n-a fost asa... Azi am descoperit ca nu poate el semna tot, ci trebuie sa ne ducem la fiecare profesor... ei nefiind usually de gasit decat daca le dai telefon si iti faci rendez-vous. In fine, una peste alta, am fost la unul dintre ei si am avut "norocul" sa-l gasim si pe cel de-al doilea, fix domnul "I hate Romania". Le-am dat mailuri in care le-am spus ca trebuie sa avem gata tot pana pe 16, adica azi, le-am trimis lucrarile pe mail si totusi el a cerut sa i le trimitem si in varianta "papier"... probabil pt ca nu vrea sa-si iroseasca bugetul pe scos la imprimanta lucrari de-ale romanilor. N-aveam timp sa le trimitem prin posta ca sa ajunga inainte de ziua de azi, asa ca am facut efortul sa gasim adresa si la i le punem intr-un plic, pe care am precizat de unde sunt. No, bun... asta este partea de istorie ... Azi ne-am dus la el si... surpriza! "Nu vreau sa semnez, pentru ca n-am primit nimic!" Sa explodezi si altceva nimic!!!!!! Apoi: "Voi sunteti cele care mi-au pus un plic in cutia postala?". "Da!". "Trebuia sa puneti o explicatie inauntru! Nu semnez nimic!!!!!"
Life is good, life is interesting! Asadar, in aceasta clipa totul se afla intr-un soi de coada de peste... nu raman decat rugaciunile si sperantele ca acest om ciudat va alege in cele din urma sa faca o fapta buna...
In fine, ma depaseste cum poti sa declari ca n-ai primit nimic in aceste conditii, ca nu i-am scris nu stiu unde nu stiu ce... Tocmai dupa ce avusesem o discutie despre ce e bun si ce e rau in Franta, din punctul nostru de vedere... Ne intrebase celalalt profesor :))) Si de aici totul este dat peste cap, toate intalnirile trebuie decalate si se pune intrebarea daca vom reusi sau nu sa luam toate actele pana la plecare. Ce se intampla?!?

luni, mai 15, 2006

chestii...



N-am mai scris de mult... pentru ca am fost foarte, foarte busy. Daca ma uit acum in urma, nu-mi vine sa cred ce a trebuit sa fac, din nou... dar cred ca asta se intampla mai tot timpul.
Nu vreau sa insist asupra problemei asteia, poate pentru ca iara ma simt ca si cum m-as plange... I'm just merely stating a fact...
Eram destul de bine dispusa, eu asa credeam... credeam ca n-am de ce sa fiu altfel. Ca am terminat lucrarile, chiar in conditiile si... dar nu incep din nou. Si totusi. Parca e un complot :)))) Sa fie oare? Cine imi zicea ca sunt paranoica? Mda, stiu ;).
Nu, era doar asa, un soi de gluma. Cred ca e de vina oboseala... e de vina faptul ca nu mai am roaming, ca trebuie sa ajung undeva, cumva, candva... Ca oamenii reactioneaza ciudat sau poate ca eu ii vad altfel. Sau poate ca... sau poate ca. Nu-mi place deloc sa las asta sa se intample din nou, sa ma simt pur si simplu trista. Dar, pana la urma, nu cred ca am ce face. Din cand in cand poate fi bine sa accepti si asta, sa stii cum sa o porti... sau doar sa o suporti. So what if you're doing it the wrong way? Without any grace? :)))
In fine, o sa treaca... trece mereu. Sunt ok... asa sunt eu...

vineri, mai 05, 2006

Lipovetsky "L'ère du vide"

"Dieu est mort", les grandes finalités s'éteignent, mais tout le monde s'en fout, voilà la joyeuse nouvelle, voilà la limite du diagnostice de Nietzche à l'endroit de l'assombrissement européen... L'opposition du sens et du non-sens n'est plus déchirante et perd de sa radicalité devant le frivolité ou la futilité de la mode, des loisirs, de la publicité. A l'ère du spectaculaire, les antinomies dures, celles du vrai ou faux, du beau ou laid, du réel et de l'illusion, du sens et du non-sens s'estompent, les antagonismes deviennent "flottants", on commence à comprendre, n'en déplaise à nos métaphysiciens et antimétaphysiciens, qu'il est désormais possible de vivre sans but ni sens, en séquence-flash et cela est nouveau. "N'importe quel sens vaut mieux que pas de sens du tout", disait Nietzche; meme cela n'est plus vrai aujourd'hui, le besoin de sens lui meme a été balayé et l'existence indifférente au sens peut se déployer sans pathétique ni abime, sans aspiration à des nouvelles tables de valeurs; tant mieux, de nouvelles questions surgissent, libérés de reverie nostalgique, promovant l'apathie new-look...

Après la désertion sociale des valeurs et institutions, c'est la relation à l'Autre qui, selon la meme logique, succombe au procès de désaffection. Le Moi n'habite plus un enfer peuplé d'autres ego rivaux, ou méprisés , le relationnel s'efface sans cris, sans raison, dans un désert d'autonomie et de neutralité asphyxiantes. La liberte, à l'instar de la guerre, a propagé le désert, l'étrangeté absolue à autrui. "Laisse-moi seule"... désir et douleur d'etre seul. Ainsi est-on au bout du désert; déja atomisé et séparé, chacun se fait l'agent actif du désert, l'élargit et le creuse, incapable qu'il est de "vivre" l'Autre. Noncontent de produire l'isolation, le système engendre son désir, désir impossible qui, si tot accompli, se révèle intolerable: on demande à etre seul, toujours plus seul, et simultanément on ne se supporte pas soi- meme, seul à seul. Ici le désert n'a plus ni commencement, ni fin.........................................................