"I hate Romania" strikes back

Ziceam in urma cu foarte putin timp, adica ieri, ca ma simteam oarecum trista. N-am dezbatut subiectul, mai ales pentru ca nu era o stare care sa aiba un motiv anume, as putea spune ca era un soi de "tristete organica", de la starea de epuizare fizica si mai ales nervoasa. Si de la incertitudine, pentru ca pur si simplu nu credeam ca, in ciuda muncii infernale si a stresului implicat, lucrurile se vor rezolva chiar atat de repede. N-aveam motiv sa cred asta, da' eram nesigura... pentru ca asta am avut de invatat in aceste luni de stat aici. Ontologia starii de nesiguranta si experienta amara a "trust nothing and nobody"...

Guess what? Azi ar fi trebuit sa primim notele, sa semnam atestarile... Apoi sa ducem actele joi la responsabilul Erasmus (nu se poate decat joi, in timpul programului, altfel nu...), sa trimitem un fax in Romania, sa mai semnam un certificat de scolaritate si... sa speram ca-i gata. Toate decurg una din alta, nu se pot face inainte, sunt limitate de timp si... Domne iarta-ma, de prostia umana.

In cele din urma, din cauza refuzului romanilor de a accepta o singura nota, a trebuit sa facem lucrari pentru toate cursurile... ceea ce inseamna si pentru cursul profesorului care-mi declara ca nu suporta Romania si pe romani... Am sperat ca nu va trebui chiar sa-l intalnim si ca directorul masterului, care a propus sa se ocupe de tot, va fi intermediar. Din nefericire, n-a fost asa... Azi am descoperit ca nu poate el semna tot, ci trebuie sa ne ducem la fiecare profesor... ei nefiind usually de gasit decat daca le dai telefon si iti faci rendez-vous. In fine, una peste alta, am fost la unul dintre ei si am avut "norocul" sa-l gasim si pe cel de-al doilea, fix domnul "I hate Romania". Le-am dat mailuri in care le-am spus ca trebuie sa avem gata tot pana pe 16, adica azi, le-am trimis lucrarile pe mail si totusi el a cerut sa i le trimitem si in varianta "papier"... probabil pt ca nu vrea sa-si iroseasca bugetul pe scos la imprimanta lucrari de-ale romanilor. N-aveam timp sa le trimitem prin posta ca sa ajunga inainte de ziua de azi, asa ca am facut efortul sa gasim adresa si la i le punem intr-un plic, pe care am precizat de unde sunt. No, bun... asta este partea de istorie ... Azi ne-am dus la el si... surpriza! "Nu vreau sa semnez, pentru ca n-am primit nimic!" Sa explodezi si altceva nimic!!!!!! Apoi: "Voi sunteti cele care mi-au pus un plic in cutia postala?". "Da!". "Trebuia sa puneti o explicatie inauntru! Nu semnez nimic!!!!!"

Life is good, life is interesting! Asadar, in aceasta clipa totul se afla intr-un soi de coada de peste... nu raman decat rugaciunile si sperantele ca acest om ciudat va alege in cele din urma sa faca o fapta buna...

In fine, ma depaseste cum poti sa declari ca n-ai primit nimic in aceste conditii, ca nu i-am scris nu stiu unde nu stiu ce... Tocmai dupa ce avusesem o discutie despre ce e bun si ce e rau in Franta, din punctul nostru de vedere... Ne intrebase celalalt profesor :))) Si de aici totul este dat peste cap, toate intalnirile trebuie decalate si se pune intrebarea daca vom reusi sau nu sa luam toate actele pana la plecare. Ce se intampla?!?