scrie, mai, ca se termina luna :))

Pai da, chiar asa... se termina luna... O luna de cand? O luna asa, arbitrar si general. O luna de cand licenta, ca eveniment major, a stat in toate felurile posibile si aproape in toate cazurile, pe primul loc. In aproape toate... Pentru ca e si o luna de cand mami e in spital. Nu cred ca-mi va lipsi aceasta luna. Nu, sigur nu... Sau poate cand voi avea una mai proasta :).
Mi se pare absurd... acum mi se pare absurd si recunosc,imposibil. Nu, n-a stat pe primul loc, am pus-o acolo de teama. De teama ca fiecare zi va insemna inca o zi in care ma gandesc ca nu vreau sa fiu aici... ca vreau sa fiu acolo, langa mami. E poate patetic, dar ma gandeam ca nu vreau decat sa fiu langa ea, sa stau undeva ghemuita pe podea si s-o privesc. Sa ma asigur ca e acolo. M-am simtit neputincioasa... inutila. Nu puteam sa fac nimic pentru ea si nici nu aveam curajul sa recunosc asta: ca sunt neputincioasa. Ca sunt momente in care nu poti face pentru cineva la care tii cu adevarat nimic.
Da, asa e... Suntem singuri. Cu atat mai singuri cand nu putem fi langa altii... Aud si acum vocea ei mica, asa cum n-am auzit-o niciodata, voce de rac mandru care se recunoaste invins: "as vrea atat de mult sa te vad...". Asta a spus-o azi si mi-am dorit sa pot pur si simplu sa nu ma mai gandesc la nimic si sa plec. Dar sunt atatea care te tin...
Cat de puerila mi se pare teama, emotia in asteptarea notei... in conditiile astea. Si ce daca n-am facut ce speram sa fac? O simpla nota, un examen ca toate celelalte... o nimica toata care poate sa nu insemne nimic. Cat facem pentru noi si cat pentru altii... de fapt pentru imaginile noastre din mintea lor.
So, what? Ce daca nu sunt desteapta la un moment dat? De ce ar trebui sa fiu? Cu adevarat, dar cu adevarat, dincolo de multe, chiar nu-mi pasa... Nu e nimic fata de ceea ce pot sa fiu, de ceea ce pot sa fac. Cateodata ajung sa complic lucrurile si sa nu vreau sa le explic, cateodata ma gandesc prea mult la prea multe si-mi pasa prea mult de prea multe... sau de prea multi :)) Cu toate astea, stiu prea bine ca pot sa o fac... in general.
Si totusi, sunt atat de obosita... iar lucrurile isi pierd contururile si sensul. De fapt, intr-un fel se termina si anul... Un an ciudat, de trazitie, nelinistit si, cred ca trist. E de vina si varsta...
Nuuu... care varsta? Cand ma port ca un copil? Da, cred ca o fac. Stiu si de ce. Pentru ca asa sunt, pentru ca asa pot sa fiu... pentru ca pot sa ma bucur de o piatra alba sau de o floare de langa un morman de gunoi ca si cum ar fi prima floare pe care o vad ... prima piatra alba. Nici nu vreau sa pierd bucuria din fata firelor de iarba, a unui nor de forma ciudata sau fascinatia pentru un paianjen mic, minuscul dar perfect, urcand pe degetul meu. Nu vreau sa incetez sa cred in frumusetea oamenilor... si ai nevoie de o minte de copil pentru asta. Da, par superficiala, par neserioasa si mai stiu eu cum, poate taioasa si ironica.
Si uneori e greu. Mda, asta e o reflectie amara... Mai ales pentru ca joi :) e ziua in care n-as fi vrut sa fiu singura... in nici un caz joi... dar voi fi si nu mai conteaza... Si nu vreau sa vorbesc despre oameni... Poate doar despre unul. Val. Am vorbit foarte mult cu ea in ultima saptamana, dar nu ma pot gandi decat la cat mi-a lipsit. Prezenta ei face lucrurile mai simple... pot chiar sa nu-i vorbesc, sa nu-i explic, pentru ca ma stie... pentru ca o stiu... pentru ca putem sa gandim impreuna. Atat... doar atat... mai e o saptamana... doar atat. Si restul e tacere...

to Leu or not to Leu...

Pentru ca sunt atat de bad in a suporta nesiguranta (ca sa nu mai vorbesc despre multe altele la care sunt atat de bad... bad, bad girl :D), alergatul pentru un loc in care sa stau ma deprima... ma oboseste teribil. Atat de multe chestii la care sa te gandesti, atatea decizii... uf! Si atati care vor sa-ti faca "bine"... Bine? ha! haha! hahaha! In ce camera, la ce etaj, cu cine, cu ce, de ce... ce-ar primi administratora...etc. etc...
Bine ca exista prietenii... adevarati, acei care reprezinta, cum spunea Dana, modul in care Dumnezeu are grija de noi. Nu vreau sa ma gandesc prea des la cine imi este prieten, de ce si cum... dar uneori sunt obligata. Poate pentru ca nu pot sa nu vad? Si pentru ca refuzul asta este uneori pueril...
Uneori e cazul sa vezi. Sa privesti cu adevarat, pana cand te dor ochii de adevaruri pe care le refuzi. Si te doare mintea :)) cum spune tati.
Acum vad. Inteleg si cred. Wake up! Shape up and move on! Asta e calea. Traiasca!

poveste absurda si albastra

Nu stiu de ce si cum, dar sunt in varful unui munte... A, ba nu... nu e munte, e doar un pinten, un colt maiestuos si absurd in frumusetea lui, ca o sfidare zbucnita spre cer... Vantul ma imbie, suiera la urechea mea si albastrul ma cheama. De ce atata fascinatie pentru albastru? Albastrul ma uluieste... ma dezarmeaza... E cruda frumusetea lui, e rece si otelita... ma doare intr-un mod ireal, ca atunci cand te-ai trezit din somn si ti-ai dat seama ca visul acela minunat era doar vis... ca l-ai pierdut, desi nu fusese niciodata al tau. Cum poate sa te doara pierderea a ceva care nu-ti apartine? Care nu ti-a apartinut niciodata...
Si inchid ochii, refuzand albastrul... Nu, nu... nu vreau... Dar e mai puternic decat mine, e imens si-mi promite: te voi face sa uiti tot ce stiai vreodata, sa pierzi tot ce-ai avut vreodata, te voi face sa razi si sa plangi... aici in bratele mele nu vei fi decat tu... asa cum esti, asa cum poate nu te stii...
Si vreau... cum mai vreau... uitare si nou inceput... fara ezitari si greseli...
Cu bratele deschise, imbratisand vantul si promisiunea albastrului, cad... Cad plutind... cad in mine... simt caderea asta absurda si imposibila, fara sfarsit... si cu mine e doar albastrul...

dupa motoare :)

Pentru ca oamenilor intelepti le vin tot felul de idei minunate, incursiunea de ieri de la motoare a fost o experienta definitorie pentru viata mea intelectual-artistico-evolutiv-creatoare si mai stiu eu cum ;)...
Daaaaa! Pai am invatat temeinic, asa cum numai experienta te poate invata, in primul rand "cine are nevoie de flash!" :))). Cand ajungi sa realizezi acest lucru, profund si simplu in profunzimea sa, ca toate marile idei, nimic nu mai este la fel. Da, recunosc, am invatat de la un mare om, mare caracter :D (recunostinta eterna, Alex)...
Apoi, am trecut peste teama irationala de poze... poate ca era ceva ancestral, legat de ideea inca inradacinata in subconstientul colectiv :) ca imaginea dintr-o fotografie este o "captura a sufletului"... Hm, mai buna cea cu "pisici japonezi"...
Evolutia nu poate fi oprita! Deci, trebuie sa ne bucuram de ea, s-o primim cu bratele deschise, chiar dak trebe sa alergam pana la cismigiu pt asta. Ca regula de baza, data viitoare (dak va mai exista una... dubito ergo...): nici picior de toc. Bine, bine, recunosc, accesul pe diverse banci va fi restitionat, dar cui ii mai pasa? Din moment ce nu avem nevoie nici de flash! :))
In concluzie, frumoasa zi :)

nec flere, nec ridere...

Spinoza, pt ca era deshtept, spunea: "nec flere, nec ridere, sed intelligere". Si, culmea, se referea la sociologie. Desi imi permit sa ma indoiesc de faptul ca se referea la invatatul la sociologie. Dar, la urma urmei, din moment ce a spus-o, sa zicem c-a lasat vrabiuta (recte, porumbelul) sa zboare, si-a asumat riscul ca, peste un nr de x ani, eu sa folosesc acest citat cum ma aranjeaza mai bine :D
Asadar, se pare ca nu trebe nici sa plang, nici sa rad... e musai sa inteleg. Mda... usor se zis. Nu cu intelesul, pt ca mai... adik nu ma innebuneste "boborul" ca mi-s deshteapta (yeah, right) :))))
Mai rau e cu plansul... Pai cum nu? Da' te apuca... O jale, de zile mari. Atentie, soricei in pericol. "Vreau sa plaaaaaaaang, de tine sa uit... of, of, mai, mai".
A, nu... nu, nu, nu. Adune-toi!!!!! Lasa inima albastra, lasa masa, lasa casa si cu toate fortele la invatat.
Si totusi, e albastra... rau... ;)
La treaba!!!!!!!!!!

inteleptire

Proces crunt de inteleptire... siiiiiiiiiigur. De unde :)) Imi ies doar niste masele de minte. Alina sugereaza ca sunt tocmai la momentul potrivit. Sa insemne oare ca imi vine "minte la cap"???? Ce expresie hazlie! De parca ar putea sa-mi vina minte in alta parte. Sau mai stii? As putea discuta cateva zile despre locatii posibile..dar improbabile.
Hm, sa le punem la treaba. Dupa cum observam anterior (uite ce retorica de licenta a ramas in productiile mele artistice... hm, teama mi-e ca nu voi fi niciodata o artista...), sub pretextul ca sunt minore, nu fac altceva decat sa sangereze. Se nesimtesc, e clar. Ma intrebam dak lui Eli au inceput sa-i apara dintii... ar fi singura persoana care ar intelege cu adevarat ce chinuri trebuie sa indur :))) E clar, dak sperantele mele de intelegere se leaga de o tanara de... 1 an (in curand... bine ca mi-am adus aminte :) sa fie oare 17 ziua...nush), ca nu mai am sperante. Pardon, sugestia Mirunei de a incerca remediul cu limoncello denota o intelegere accentuata a problemei (sau a mea?)
Mda, acum ca maselele mele au ramas in posteritate si se bucura de recunoastere publica inca din stadiul de proces dureros de nastere, cred c-ar trebui sa ma intorc la procesul (si mai dureros :((() de nastere al sociologiei ca stiinta.

despre nimic :D

Acum, c-am terminat cu mine :))) chiar asa?... sa trecem la lucruri mai serioase. Lectia de azi: vorbim despre nimic. Poate chiar ma dedublez... De ce despre nimic? Pentru ca toata lumea vorbeste despre ceva. In aceste conditii, sa vorbesti despre nimic devine fascinant... si cuceritor.
Nimicul traieste pe langa casa omului, hranindu-se cu te miri ce... dar de ce sa te miri ca se hraneste cu nimic :))) Nimicii (oare o fi mai bine nimicurii?) dar sa nu divagam. Vom spune nimicii din economie de spatiu... nu ne costa nimic, dar nici nu vrem sa platim nimic... Deci, nimicii sunt de mai multe specii: nimicul blanos, cunoscut mai ales pe la casele de "gospodari" e un nimic remarcabil. E folosit pentru: n-am chef sa fac nimic;, ce-ai facut azi: nimic. Prin definitie el e soporific, tragand teribil la somn (hehe, uite un nume potrivit pentru Tomi... poate i-l sugerez Danei:)). Pentru ca e atat de la indemana, are si conditii minunate pentru inmultit. Cu toate eforturile specialistilor, inca nu se stie cum are loc acest proces uluitor prin eficacitate (mmmm, sa fie eficienta? ah, domnul Zamfir, nu renuntati, viiiiiiiiiin) sau daca nu e cumva doar o atractie magnetica intre reprezentantii speciei, care tind sa se adune in...na, da' cum le spune? Hoarde de nimici? Turme? Cete? Nimicarnite? A, nu, ca asa se spune la noi la tara celor mici de statura. Ei, dar nu te uita la mine, ca ma infurii...
Cu toate ca nimicul blanos este o creatura fascinanta, nu pot vorbi doar despre el. Ar fi trebuit sa spun: "despre nimicul blanos"... asa ca nu pot. Varul lui, nimicul cu coada scurta (mai usor cunoscut sub numele "nimicul oral" ) are ascendenta nobiliara. (ssst, dar ruda lui e cea cu...picioare scurte...). el se gaseste... ups, se pare ca pentru moment, chiar nu mai am nimic de spus :)))

as vrea sa fiu copac

As vrea sa fiu copac...
Si-as vrea sa cresc langa fereastra ta.
Te-as auzi, si-n taina te-as privi intreaga zi.
M-as apuca si iarna sa-nfloresc, ca sa te bucur.
Pasarile cele mai mandre si-ar face cuib pe creanga mea
Si noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe frunze, ti le-as da...
Spre toamna, m-as juca, zvarlindu-ti mere
Si foi de aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere ti-as apara obloanele de ploaie...

Si cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, cand va fi si luna
Va trece prin gradin-o zana buna
Facandu-ma femeie sa fiu iara.

Si-atuncea, sprijinandu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si pamant
Cu parul inca doldora de vant
Cu roua si cu luna pe obraz
Eu ti-as sari-n odaie
Si senina, uitand de-atata vreme sa vorbesc
Cu cate-un cuib in fiecare mana
Intinsa, as incepe sa zambesc.

revenind :D

Mai, mai... se pare ca aceasta chestiutza chiar ma prinde :)) 10q adriana, oriunde ai fi :)) Pornind de la intrebarea: ce as vrea sa-mi spun, am descoperit ca vreau sa spun multe... hehe, ma simt ca o liceanca, scriind in jurnal... sau ca in noptile lungi de iarna cand, in fata radiatorului plictisit de incercarea de a ma incalzi cat de cat, citeam sau scriam interminabile scrisori catre val :) ce vremuri!!!! si ce intrebari existentiale!!!!
Nici macar nu stiu de unde sa incep. A, da... era vorba despre cine sunt. Si constatam ca "sunt ceea ce simt". Mai, chiar o iubesc pe fata asta... cat e ea de ametita, contradictorie si purtandu-si inima ca pe un drapel. So, draga mea delia: revelatia de azi: chiar te iubesc!!!!!! ah, muzica asta e chiar potrivita pentru declaratia de dragoste. Ei, incepi sa bati campii si iesi din nou din program. Dar cui ii pasa?
Sa nu uit de "As vrea sa fiu copac". Daca e despre mine, pentru mine, trebuie spusa. In numarul viitor, neaparat ;).
La urma urmei, am ales candva. Cand m-am plictisit de a ezita, de gasi defecte si greseli in fiecare persoana, de a plange pentru alegeri ciudate. Cand am auzit prima oara de la cineva la care chiar tineam un lucru bizar, care mi-a dat de gandit: "tu esti aparent atat de usor de cucerit... dar imposibil de pastrat... de ce faci asta? de ce-mi faci asta?" Era doar el? Oooooo, nu :D. Ma laudam ca sunt deschisa, ca iubesc pe toata lumea, ca nu aleg decat ce e mai bine pentru mine. De ce? Pentru a nu suferi. Cata platitudine, dar cat adevar in "a iubi inseamna a suferi. Si pentru ca multi se tem se sufere, putin indraznesc sa iubeasca". Mda, cred ca ma imbata senzatia de putere cand spuneam: "nu mai merge. Asta e tot." Crud, dar adevarat. Asa ca am ales: vreau sa sufar.
Mda, sigur, de asta... a, nu, nu divaghez. Voi ajunge sa ma contrazic la fiecare propozitie, cuvant, poate si semn de punctuatie :))) Asta e buna!

despre mine...?

Chiar asa... de ce nu? eu despre mine. Chiar daca asta suna ciudat.la urma urmei, ce as mai avea sa-mi spun? M-am certat in ultima vreme... sau vreodata. Eh, desigur... oamenii sunt ciudati, asa ca, de ce nu...Poate ca asa e mai simplu. In definitiv, daca vrei sa-i spui cuiva, care sa te inteleaga intr-adevar, n-ar fi mai safe sa-ti spui tie? Aaaa, bun. Pai si atunci, la ce bun limbajul interior? Ca dupa cum stii prea bine, draga mea Delia, limbajul interior ar trebui tocmai de asta sa se ocupe. Asta e munca lui. Cum sa someze? Cum necum, n-are incotro, deoarece si asa nu face treaba prea buna :))) Of, deja am inceput cu reprosurile... si nu sunt decat la inceput...
Eiiiii, sa vezi minune, poate ajung la matura intelegere de sine... yeah, right. Ca oricum n-am spus nimic :D Poate fi si asta un talent, ca sa ma laud un pic... suficient pentru a crea o stare pozitiva, necesara (eh, dar nu suficienta...) dezvaluirii... Ohoho, asta e chiar buna :)
Pai sa incepem. Ce mai dau atat tarcoale la tufis...
Cine sunt eu... :))) ei, nu, parca sunt la o emisiune ieftina. pai nush, chiar dak m-am intrebat asta de cand am instalat limbajul interior, am reusit cu eleganta sa fentez raspunsul. Dak n-as vorbi cu mine, sigur as gasi un raspuns inteligent :D dar asa, pe cine pacalesc? a, nu, si acum pot scapa ieftin: sunt EU, adik nu sunt altcineva. Right, suntem pe drumul cel bun. Nu, eu sunt ceea ce simt. Ciudat e ca n-am ales sa spun: eu sunt ceea ce gandesc. ar fi logic... dar prea multa logica strica. ah, e mult de lucru aici si e tarziu...poate ca maine voi avea mai multe de spus... sau ceva de spus :))) funny

Incredere

"A avea incredere in cineva inseamna a respinge ocaziile de a-i tine evidenta sau de a-i sili activitatile sa se inscrie intr-un anumit tipar."
A. Giddens

Mda... cam asa ceva. merita meditat :)