Pentru ca sunt atat de bad in a suporta nesiguranta (ca sa nu mai vorbesc despre multe altele la care sunt atat de bad... bad, bad girl :D), alergatul pentru un loc in care sa stau ma deprima... ma oboseste teribil. Atat de multe chestii la care sa te gandesti, atatea decizii... uf! Si atati care vor sa-ti faca "bine"... Bine? ha! haha! hahaha! In ce camera, la ce etaj, cu cine, cu ce, de ce... ce-ar primi administratora...etc. etc...
Bine ca exista prietenii... adevarati, acei care reprezinta, cum spunea Dana, modul in care Dumnezeu are grija de noi. Nu vreau sa ma gandesc prea des la cine imi este prieten, de ce si cum... dar uneori sunt obligata. Poate pentru ca nu pot sa nu vad? Si pentru ca refuzul asta este uneori pueril...
Uneori e cazul sa vezi. Sa privesti cu adevarat, pana cand te dor ochii de adevaruri pe care le refuzi. Si te doare mintea :)) cum spune tati.
Acum vad. Inteleg si cred. Wake up! Shape up and move on! Asta e calea. Traiasca!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu