D'ale zilei de azi...

Azi... aproape mi-am rupt piciorul :( . Eram in tramvai, indreptandu-ma voioasa (ca mod de a zice...cred) spre vestita Gara de Nord. Alesesem solutia 34 (a revenit pe traseul obisnuit :)), pen'ca geamantanul era greu si pe mine ma claustrofobeste... sau pur si simplu ma enerveaza schimbatul la Unirii... nush ce boala am... In fine, m-am ridicat de pe scaun pentru o doamna dotata cu bebe, iar cand doamna a coborat, desigur ca un domn a alergat si s-a aruncat pe scaun, mai "sportiv" decat un mare portar la minge. Cinci minute dupa, mare zguduiala, tipete, eu cu genunchiul izbit puternic de scaun + o bucata mare de tanti in spate... Tramvai urcat pe autobuz... cine e mai sus?
Mda... acasa cineva pe nume "maimutoi dulce" nush ce voia la mine pe mess. Nu cunosc... Suna cumplit, oricum.
Crek voi rata intalnirea cu Pierre la coniac... nu pot... de fapt nu vreau sa beau alcool azi. Asta e. Dar nici n-am bani si ma mai doare si genunchiul. I-l plasez Simonei. Pe Pierre, nu pe genunchi :))
D'ale zilei de azi: lumea e plecata, pe ici pe colo, prin puncte esentiale... si nici io nu sunt acasa. Cred...

Munte... si dupa

Dupa multe incercari nereusite de a ajunge la munte, aceasta minune s-a intamplat, intr-un sfarsit. Si am fost la munte... cam pe aici...
Si la munte ningea... cu fulgi grabiti si pot spune chiar gustosi (asta cand asculti sfatul de a scoate limba la coborare :))...
A fost chiar ce-mi trebuia, la acel moment... poate ca nici n-am putut sa-mi dau foarte bine seama ca era ce-mi trebuie, ceva ce-mi va folosi mai mult decat parea la prima, a doua si chiar a treia vedere.
Pornind de la axioma ca trebuie sa inveti cate ceva din fiecare experienta pe care o ai, a fost din nou o experienta din care am invatat multe.
Am invatat in primul rand ca pot urca si ca ma simt foarte bine facand-o. Bine din mai multe puncte de vedere, iar fizic nu rau, asa cum ma temeam. Mi-a placut intotdeauna muntele, dupa cum spunea profesorul de receptare, am simtul peisajului si percep ceea ce-am numit "frumusetea de inainte de respiratie"... Mi-a placut ca am putut sa trec peste durerea de stomac, dansa insistand sa ma chinuie de doua saptamani, cred ca in curand (eh, cu mici exceptii... cand m-a mai placat ea... dar nu ma las asa usor ;))
Mi-au placut apoi oamenii... oamenii frumosi cu care am plecat si am venit. E interesant cum se schimba perceptia despre cineva in clipa in care iesi impreuna din mediul obisnuit. Nu stiu daca tine neaparat de mediu, sau daca lucrurile se aduna incet, dar mi-am recapatat placerea de a fi cu oamenii... pentru ceea ce sunt, mai ales pentru cat sunt de diferiti. Cred ca, din cand in cand, a trebuit sa am grija sa nu zambesc prea mult... Pentru ca mi-a fost bine.
Ma gandesc ca ar trebui sa le multumesc explicit celor cu care am fost, poate ca nu-si dau seama ca le-am multumit deja... cuiva in special... ii multumesc mereu :)
Nu stiu cat de placut a fost pentru ceilalti, ma gandesc la cei care n-au fost prea "fericiti" sa spun asa, mai executand cate o plangere pe ici, pe colo... dar crek erau mai mult probleme personale. Eu nu ezit sa spun ca mi-a placut... mult.

In alta ordine de idei, chiar era cazul sa-mi incarc bateriile pentru ca urmeaza ceva greu... greu de tot de digerat si nu cred ca pot face ceva... sau nu stiu daca trebuie sa fac... Din nou o situatie plina de frustrare pentru ca nu stiu ce sa fac pentru a fi mai bine. Sau ma intreb mai precis daca are vreo importanta ce cred eu in aceasta problema si daca n-ar fi mai bine sa las decizia la dispozitia celor direct implicati, fara sa ma gandesc in ce fel ma afecteaza. Chiar daca e familia mea, iar alegerile lor ma afecteaza direct, teama mi-e ca in acest caz ireversibil, poate ca ar fi mai bine sa nu ma implic. Ma tot gandesc la faptul ca nu pot da un sfat obiectiv, ca nu pot lasa la o parte interesul personal, care poate ca ma influenteaza fara ca eu sa-mi dau seama, chiar cand consider ca sunt cat se poate de obiectiva. Nu-mi place situatia asta intre persoanele pentru care am aceleasi sentimente, intr-un fel, in care eu sunt fortata sa aleg... Cum poti alege intre doua persoane carora le datorezi aceeasi loialitate? Care nu inteleg ca nu vrei sa alegi, ca nu poti sa alegi, ca lucrurile sunt asa cum sunt...
Ma gandesc la oamenii care conteaza pentru mine si care sufera din diverse motive, iar eu stiu ca nu pot face nimic. Am avut experienta de a incerca sa fac tot ce pot pentru a fi mai bine, dar rezultatul n-a fost prea grozav... Sau de curand, experienta naucitoare de a fi intrebata: "Dar de ce m-ai ajutat? Trebuia sa ma lasi sa cad... era mai bine sa ma lasi sa sufar... trebuia sa stii ca asa voi deveni mai puternica". E greu sa alegi, pentru ca mi-e groaza de suferinta altora. Nu stiu de ce, dar asa stau lucrurile... Am fost intotdeauna sigura ca pentru mine e mai usor... poate pentru ca stiu ce sa fac pentru a nu mai suferi, sau pentru ca stiu cum pot trai asa... dar n-am ce face pentru altcineva... nu ma indoiesc, toata lumea are propriile "dispozitive de siguranta"... Dar asta e... Hm... n-am mai plans de un an... cu adevarat. Cred ca n-am plans decat o data in viata... doua zile la rand... Atunci parea ca totul nu mai are sens... ca viata mea se sfarseste acolo... si atat.
Acum mi-e teama ca nu mai pot s-o fac... chiar mi-e teama...

Dar asta e o alta poveste, care va urma... poate.

pending :)

Oare ce ramane din nou, daca adunam si scadem asteptarile... Asteptarea permanenta: la 12 ma duc la secretariat, astept pana atunci si astept si acolo... astept sa vina un curs, o programare... timpul potrivit sa intreb ceva sau sa vad pe cineva. Astept ca oamenii sa inteleaga si sa accepte... astept...
Cateodata ma mai revolt, pentru ca timpul nu asteapta... incet se erodeaza totul, implacabil chiar. Ziua de azi ne-a fost data pentru ceva anume, nu pentru a face din ea un altar al zilei de maine, care va fi perfecta si datatoare de satisfactii... Ah, nu pardon, vorbeam de poimaine, pentru ca maine se intampla ceva... nush ce, dar care muta asteptarea inca un pas si inca un pas... Toate se aduna, constati ca te-ai irosit pentru un maine care nu mai vine. Care a incetat de mult sa vina... Si asa devii amar si frustrat, iar oamenii dragi se transforma in umbre a ceea ce simteai pentru ei... Unde mai e entuziasmul, unde mai e daruirea? Vin blazarea si cinismul, cele mai rele boli ale zilei de azi... in cinstea si pentru nefericirea zilei de maine.
Cred ca ziua de azi ne-a fost daruita pentru a ne bucura de ea. Cineva spunea ca Dumnezeu ne da numai lucruri frumoase :) avea dreptate... poate ar trebui mai des sa ne numaram binecuvantarile.

Pentru suflet

Rugaminte

"Nu-mi spune nimic... Iti cunosc mizeria, necazurile, luptele si ispitele sufletului tau, asa cum esti tu! Da-Mi inima ta! Daca o sa astepti sa devii un inger ca sa Mi te daruiesti intru iubire, atunci n-ai sa Ma iubesti niciodata.
Chiar cand esti las, fricos, neincrezator in implinirea dragostei si a sfinteniei, chiar cand ai sa recazi in acele pacate pe care nu ai vrea sa le mai faci, Eu nu iti dau voie sa nu Ma iubesti. Iubeste-Ma asa cum esti tu!
In orice moment si in orice situatie te-ai afla, in credinciosie sau in tradare, in ravna sau in uscaciune, tu iubeste-Ma asa cum esti. Eu vreau sa Ma poti iubi din putina si saraca ta inima.
Daca vei astepta pana cand vei fi desavarsit, atunci n-ai sa Ma iubesti niciodata. N-as putea Eu oare sa fac din fiecare fir de nisip un serafim? Un inger care sa straluceasca de curatie si dragoste?
Nu sunt Eu Domnul Dumnezeul Care am creat toate si pot totul? Omule, ti-ai dat tu viata pentru lume din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Ma lasi sa te iubesc? Fiul Meu, lasa-Ma sa te iubesc, Eu iti vreau inima care este locasul Meu.
Desigur, cu timpul am sa te schimb, insa pana atunci, iubeste-Ma asa cum esti tu, fiindca Eu te iubesc, cu toate ca esti asa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine sa se nasca din putina si saraca ta inima, din adancul neputintei si al murdariei tale. Eu te iubesc si cand esti slab si necurat.
Nu vreau o dragoste izvorata si hranita din mandria "virtutilor" tale, ci dintr-o inima smerita pe care sa o poti curati oricand. N-am nevoie de "virtutile" tale, de talentele tale, de intelepciunea ta. Eu vreau doar sa Ma iubesti si sa lucrezi cu dragoste pentru Mine.
Nu "virtutile" tale doresc; daca ti le-as da, tu esti asa de slab si mandru, incat as hrani amorul tau propriu si nu M-ai cinsti pe Mine. Deci ele sa nu fie un motiv pentru care tu sa nu Ma cauti si sa stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste!
Unui fier innegrit flacarile unui foc nu numai ca i-ar curata rugina, dar l-ar face si incandescent. Iubeste-Ma deci si pacatele se vor arde si tu vei fi fericit.
Iubeste-Ma nu numai ca sa fii curat, asta ar fi din nou o mandrie pentru tine, ci pentru ca Eu vreau sa Ma odihnesc in inima ta. Deci nu te ingrijora de asta.
As putea face prin tine lucruri mari pentru mintea omeneasca, dar nu; tu ai sa fii sluga rea si nefolositoare si neputincioasa. Am sa-ti iau si putinul pe care crezi ca-l ai. Eu te-am facut din iubire si pentru ca sa-ti dau iubirea, fara ca tu sa-mi poti da ceva.
Nu incerca sa-Mi platesti iubirea prin nimic, asta Ma doare atat de mult la tine.
Iubeste-Ma in dragostea Duhului Meu si fara motive. Nu mai sta departe de Mine; iti lipseste nu sfintenia- pe care doar Eu ti-o pot da- ci o inima gata sa ma iubeasca oricand si pana la capat.
Astazi Eu stau la usa inimii tale ca un cersetor, Eu, singurul si adevaratul Imparat si Domn. Eu bat si astept.
Grabeste-te sa-Mi deschizi prin smerenie, nu mai aduce ca motiv intinaciunea si saracia ta. Daca ti-ai cunoaste-o pana-n adanc si deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu si acum sa te indoiesti de dragostea ce o am Eu pentru tine.
Crede ca Eu pot totul si tu nu poti nimic fara Mine; doar pacatul esti in stare sa-l faci fara ajutorul Meu.
Sa nu te increzi in tine fara Mine, caci altfel voi fi nevoit sa te las in cadere in masura cu care te apreciezi.
Nu te framanta ca n-ai "virtuti". Am sa-ti dau Eu Sfintenia Mea. Deschide-ti inima prin pocainta si Ma primeste in potirul sufletului tau prin Trupul si Sangele Meu, pe care in dar ti-L dau la Sfanta Liturghie. Atunci o sa te fac sa intelegi totul si sa Ma iubesti mai mult decat iti poti inchipui.
Lasa sa curga Sangele Meu in sangele tau si sa bata Inima Mea in inima ta.
Eu ti-am dat-o pe Sfanta si Preacurata Mea Maica. Lasa sa treaca totul prin inima Ei curata, incat sa poata mijloci pentru tine.
Orice s-ar intampla, nu astepta nicidecum sa devii sfant, ca pe urma sa Ma iubesti. In acest fel, tu nu M-ai iubi niciodata.
Si acum, du-te!
Eu sunt cu tine!!!"

Ieromonah Rafail Noica

Prea multe!

Pentru ca au fost prea multe de facut si, desigur, prea multe de spus, reactia a fost pur si simplu sa tac. Hm, constat acum k am o obsesie cu pur si simplu. Oare care sa fie motivul? De ce pur, hm, poate intelegeam, dar de ce si simplu? :)) Se vede k n-am mai scris de ceva timp.
Pai s-au intamplat multe interesante. A fost in primul rand povestea "spumoasa" de la Universitate, care a iesit un pic altfel decat era planificata, dar a fost chiar funny. Mai ales partea in care capul declarat al rautatilor :D, se stie crek cine :)), a inceput sa scoata munitia. O faza memorabila, pacat k n-am facut o poza, merita posteritatea sa se veseleasca si ea. Restul de faze funny nu sunt doar proprietatea mea si a simturilor mele, asa k voi fi discreta si le voi trece sub tacere, dupa ce mai rad un pic, pentru amuzament egoist da' dezinteresat, propriu si personal.
Dupa ceva peripetii obisnuite pentru mine cand ma bazez pe ceva (de exemplu, cand ma bazez k Andi imi va da bani exact in clipa in care termin io cartea si am nevoie disperata !!!!!!!!!!!!!!!!!!! de ei), a fost seara de Ateneu. Inceputa minunat, terminata lamentabil. Eh, da' chestiile astea ai putea sa te bazezi k se intampla, nu k n-o fac. Nu pot sa fiu prosteste happy, cand oamenii dragi de langa mine sunt departe de a fi. Nu pot si pace! Nu traiesc prin ei (ehe!!! :)), dar ma definesc prin a-mi pasa. Dak e rau, fie! Chiar dak nu ma pot convinge de acest lucru.
Ca o ironie, dupa ce toata vara mi-am dorit cu disperare sa ajung macar pentru o zi la munte, nu pot sa-mi explic de ce tocmai acum, cand experientele mele definitorii cu muntele au avut loc in urma cu 4 ani, dar asa au stat lucrurile, tocmai saptamana trecuta as fi avut ocazia macar sa vad muntii. De ce ironie? Pentru ca promisesem altcuiva ca ma voi duce in vizita in week-endul respectiv. Asa se intampla, cand te astepti mai putin :)) Dar nu sunt chiar atat de dezamagita, pentru ca am invatat ceva. Important.
Stateam in picioare, intre oameni transpirati care veneau de la munca. Ascultau manele :((((. Beau bere si fumau la nasul propriu. Chiar mi-au pus bere pe pantofi (am ajuns acasa la parintii Mirunei mirosind mai tare ca un bautor inrait... unii ar spune k merit faza asta cu berea)... era mirific, ce sa spun. Ma gandeam fara sa vreau la alte conditii de transport si alte companii. Nu faceam comparatii, pentru k nici macar nu se punea problema. Apoi am realizat brusc greseala pe care eram pe punctul de a o face: riscam sa nu ma simt deloc bine pentru ca voiam sa fiu in alta parte, iar Miruna n-avea nici o vina. Era nedrept sa fac astfel de rationamente cand alesesem sa-mi tin promisiunea. Din convingere, nu pentru k ma simteam obligata. Credeam si cred k nu trebuie sa promiti ceva dak nu esti in stare sa te tii de promisiune. M-am gandit la astea, mi-am pus castile cu muzica suparata (manelele au fost combatute cu succes cu Creed :D) si am citit "Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar". Lectura excelenta, exact ceea ce-mi trebuia in acel moment. Sau poate in general :) Cand am coborat, mi-am adus aminte de ceea ce vorbeam intr-un post trecut: sfatul de a le arata oamenilor cum sunt. Fara mii de ganduri dak e bine sau nu, dak trebuie sau nu. Avem a ne inclina catre datatorul de sfat. A fost minunat! Ehe, stie k are dreptate, dar era de datoria mea sa recunosc.
Prin urmare, a fost bine acolo. Simplu... poate de aici vine pur si simplu :D
Drumul de intoarcere a fost un cosmar, acum sunt plina de vanatai de la aglomeratie. Am fost balerina o ora, adik am stat pe varfuri, agatata de-un raft. Dak am plecat cu Creed, m-am intors cu Rob Thomas... ceva mai linistit. Bucurestiul era "potopos", iar io, uda pana la piele. Din fericire, m-a sunat "umbrela", care a venit sa ma ia de la metrou. As fi preferat sa ma sune barca, dar cum ma straduiesc sa ma bucur de lucruri marunte, asa cum sunt ele, m-am multumit si cu atat.
Hm, n-as putea spune k acasa a fost minunat, pentru k n-am de ce. Dar lucrurile sunt asa cum sunt. Si ma straduiesc sa le fac mai bune. Acum vreau sa-mi vad prietenii. Mi-e tare dor de ei. De unii mai mult decat de altii :)), ceea ce e firesc. Am luat si orarul: cursuri luni, marti, joi, vineri, 16.00- 18.00. Dupa, hoinareala prin oras. Plan personal de dezvoltare :D.
Astept directii de canalizat energia, pe care nush de unde o am, da' este din plin. Gasim, gasim.

Crek e un post relativ optimist. OARE?