pending :)

Oare ce ramane din nou, daca adunam si scadem asteptarile... Asteptarea permanenta: la 12 ma duc la secretariat, astept pana atunci si astept si acolo... astept sa vina un curs, o programare... timpul potrivit sa intreb ceva sau sa vad pe cineva. Astept ca oamenii sa inteleaga si sa accepte... astept...
Cateodata ma mai revolt, pentru ca timpul nu asteapta... incet se erodeaza totul, implacabil chiar. Ziua de azi ne-a fost data pentru ceva anume, nu pentru a face din ea un altar al zilei de maine, care va fi perfecta si datatoare de satisfactii... Ah, nu pardon, vorbeam de poimaine, pentru ca maine se intampla ceva... nush ce, dar care muta asteptarea inca un pas si inca un pas... Toate se aduna, constati ca te-ai irosit pentru un maine care nu mai vine. Care a incetat de mult sa vina... Si asa devii amar si frustrat, iar oamenii dragi se transforma in umbre a ceea ce simteai pentru ei... Unde mai e entuziasmul, unde mai e daruirea? Vin blazarea si cinismul, cele mai rele boli ale zilei de azi... in cinstea si pentru nefericirea zilei de maine.
Cred ca ziua de azi ne-a fost daruita pentru a ne bucura de ea. Cineva spunea ca Dumnezeu ne da numai lucruri frumoase :) avea dreptate... poate ar trebui mai des sa ne numaram binecuvantarile.