Diverse

Bine spus: niciodata sa nu spui niciodata. Hm! Si totusi, nu prea cred ca am facut greseala asta in ultimul timp, doar ca la un moment dat imi spuneam ca nu sunt sigura ca se poate mai rau. Ba se poate! Cine zice ca nu? :))

Dar nu stiu prea bine cum sa vad toate astea. Nu sunt deprimata... sunt cam asa, on the edge... cu rabdarea pe undeva la limita, dar probabil ca inca se poate :D.

Am sarbatorit cum am putut mai bine Pastele, relativ traditional, dar fireste ca simti cand ceva lipseste... A fost si iarba verde, a fost un oarece gratar... prajituri, oua rosii, salata. Mai putin comunicarea obisnuita, telefoanele familiei... Dar nu stiu cat asta era in neregula. In fine, ne-am straduit. Am facut si efortul sa "melt in", daca pot spune asa, insemnand partide de jucat carti noaptea...

De ce ma plang? Pai nici macar nu ma plang, cu toate ca starea asta de acceptare a tot ceea ce se intampla cateodata ma calca si pe mine pe nervi. Nu-mi place starea de resemnare si probabil ca nici nu e vorba despre asta. Poate ca nu am nici incredere ca reusesc sa accept lucrurile asa cum sunt, fara sa cad intr-un soi de apatie, care nu ma caracterizeaza. Mi-e teama ca intr-un fel "a nu astepta nimic" s-a tranformat in "asteapta-te la ce e mai rau".

Poate ca uneori contextul da o greutate neobisnuita anumitor lucruri. Ca jocul acela cu monedele puse intr-un pahar cu apa. Cu ce difera ultima moneda? Fara context, n-are sens. Contextul se adauga uneori intr-un fel ciudat, uneori fara sa fii constient... Pana cand constati ca nu mai poti. Nu stiu, asa cred ca se intampla... Sunt probleme cu cursurile si creditele... cu dizertatia... cu cazarea... sunt inundatii... andi e bolnav... te intristezi dintr-un motiv sau altul, pentru ca asta e... Bine, cand rupi manivela de la volet (care e de metal :O), iti vine si sa razi. Ca e chiar culmea!

Din nou, cateva ore furate de somn, intre 4 si 10 carti rasfoite sau citite zilnic... Mailuri profesionale, cu miza si stres la compunere... Si totusi, daca vreau sa fiu sincera (si vreau sa fiu sincera :))), nu simt ca imi e rau. Nu stiu prea bine de ce, dar nu vreau sa exagerez. Nu e chiar atat de nasol... Hm, poate ca m-am inteleptit :)). Nu stiu daca e chiar atat de grav :)), dar cred ca unele lucruri care sunt importante au ramas la fel de intense, cu aceeasi valoare... chiar cu mai multa forta. Cred ca incep sa nu mai dau foarte multa importanta problemelor, tocmai pentru ca pretuiesc ceea ce este important.

Sa vedem, sa vedem...