Si totusi... ce ne face nefericiti?

Acum cateva zile, cineva mi-a zis: "Datorita tie, imi doresc sa ma intorc din nou printre oameni"... Nu ma asteptam la o astfel de afirmatie, nu in aceste conditii, nu de la cineva construit asa, nu dupa atat de putin timp, nu... nu. Clar nu. Altadata, o astfel de afirmatie m-ar fi facut sa ma simt bine... mandra, sau mai stiu eu cum... speriata, de asemenea. :)) Si totusi, cate invatam...

De ce vorbesc despre asta? Nu pentru a demonstra ceva, ci pentru a nu uita, din nou, ca, fara sa vrem, fara sa stim, schimbam viata celor din jur. Si, in acest caz, ce este si ce nu este libertate? Din fericire, acum a fost o situatie pozitiva, daca as putea spune asa. Putea sa fie mai rau... sau rau. Bine, nu cred ca poti influenta pe cineva fara sa vrei, atat de covarsitor. Mult mai probabil, a fost o evolutie naturala. Eu... un instrument, o conditie de realizare... Atata tot. Nu inceteaza totusi sa fie un pic infricosator, doar cu acea cantitate de teama care te tine in viata ;).

Nu imi este teama din alte puncte de vedere, iar in aceasta situatie stiu foarte bine ce vorbesc. Totusi, nu pot sa nu vad ispita: o foaie perfect alba. Un inceput cu totul nou, din mai multe puncte de vedere, fara trecut cu greseli sau nesiguranta, cu imaginea a ceea ce sunt acum... presupunand ca obisnuinta ne joaca atatea feste. Cred ca oamenii care ne cunosc de mai mult timp, ne vad mai putin ca "persoane intr-o continua schimbare". Numai ca... nu sunt atat de oarba incat sa prefer foile albe, pe care scrii caligrafic, poate doar ceea ce vrei, celor scrise cu trecerea timpului, pe care ma trudesc cu o guma sa sterg, sa adaug stramb pe margini, sa recitesc cu atentie... Au si foile albe farmecul lor, desigur... dar valoarea lor creste o data cu procesul de scriere. Fascinatia noului trebuie sa fie mereu echilibrata cu pretuirea si cultivarea a ceea ce a fost si este...
Intr-adevar, suntem produsul istorie noastre personale. Alegerile ne definesc... la fel de bine si alegerile pe care nu mai trebuie sa le facem... de care suntem scutiti, din mila... sau pentru ca undeva se stie ce anume putem si nu putem face. Mila divina, fara indoiala. Pentru ca nu stiu ce altceva te-ar putea smulge dintr-o situatie fara iesire. Ce altceva te-ar putea tari, "kicking and screaming" departe de "locul care nu te mai incape", surd la ceea ce strigi ca este durerea ta. Doar pentru ca sa constati, mult mai tarziu, ca ti s-a facut un mare bine, ca palma pe care te revoltai ca ai primit-o nu era decat o atingere blanda, pentru a-ti pune sub picioare un alt drum...
M-am intrebat mereu care este sensul, care este motivul, de ce nu inteleg... Dar pana la urma, nu asta conteaza. Nu intelegerea rationala, ci acceptarea cu inima deschisa a ceea ce este "facut sa fie".
Lucrurile sunt asa cum sunt. Schimbam doar ceea ce trebuie schimbat dupa legea aproape necrutatoare a evolutiei. Inside us, around us... Dar eu cred ca dorinta de a schimba ceea ce iubesti... mai precis pe cei pe care ii iubesti, e un minus, nu un plus de dragoste. Pentru ca nu poti spune ca iubesti pe cineva daca vrei sa-l schimbi... in felul lui, este perfect. Da, e un nonsens... poate un paradox... Dar va urma. Soon, cred