Oamenii trebuie sa te stie asa cum esti...

O persoana a carei parere o respect, imi vorbea la un moment dat despre necesitatea de "a te arata asa cum esti", dar in acelasi timp de a asculta ce spun cei din jurul tau, ca sa sti intr-un fel "cum sa fii", cum sa te schimbi si, poate, de ce s-o faci.
Dar oamenii vor oare sa stie cu adevarat cum esti? Ii intereseaza? Trebuie sa "te arati" pentru tine, sau pentru ei? Cred ca raspunsul e pentru tine, pentru ca e mai simplu si, poate, mai cinstit. Si poate pentru ca lor nu le pasa cum esti...Hm, nu mai exista de mult timp raspunsuri "prestabilite", solutii si modalitati de a face totul asa cum trebuie. Maximum de bine cu minimum de rau. Eficienta si eficacitate :)) Sunt atat de multe capcane, in oricare dintre situatii. Pentru ca, de multe ori, lucrurile sunt asa cum sunt. Chiar daca te revolta, te nefericeste sau te face sa injuri mult, des si apasat, anumite lucruri nu se schimba pentru ca vrem. Doar pentru ca vrem. Au calitatea "remarcabila" de a-si baga picioarele in parerea ta despre ele, sau in sufletul tau. Ca un facut, apar de cele mai multe ori in momente in care chiar nu ai nevoie de ele...
Dar... "ce faci daca deodata te afli in fata unui zid?" Raspuns: "Il sari, mama lui de zid!"
Pentru unele ziduri, e curata acrobatie, dar nu mai conteaza, nu odata ce te-ai hotarat ca vrei sa le sari. Mda, cursa cronometru... Ma gandeam la un anume zid care se construieste pe masura ce eu incerc sa-l sar. Uneori obosesc, imi spun ca nu mai are rost... Dar constat ca ma incapatanez s-o fac, chiar daca dincolo nu e nimic. Satisfactia reusitei? Hm, nu prea cred. Poate mai degraba importanta zidului :))
Da, stiu, oricat si-ar dori scriitorii de bloguri sa fie sinceri, neafectati de faptul ca exista la un moment dat un cititor, tot le e imposibil sa nu fie constienti... Sa nu-si aleaga cuvintele, sa nu-si doreasca sa fie originali si interesanti... Iar eu spun lucrurile pe jumatate, ca un fel de pacaleala. Nu mint, nu ascund... e ceea ce cred sau gandesc, dar uneori devine greu de inteles. Poate pentru ca uneori am probleme sa ma inteleg. Nu pentru ca nu m-as cunoaste sau nu m-as analiza prea atent (asta e buna :)), ci pentru ca-mi doresc sa gasesc explicatia fiecarui lucru.
Am spus-o! Am mentalitate de cercetator: orice exista poate fi cercetat. Mmm, e mai ciudat cand studiezi stiintele umane, dar dorinta de a sti ramane aceeasi.
Sora m-a povestit o intamplare bizara, despre un coleg si bun prieten care a murit. Atat. Povestea e destul de neplacura ca s-o mai reproduc, dar te face sa te intrebi. Sa te intrebi ce conteaza...
Si ma gandesc la toti acei oameni pe care ii iubesc... poate si la cei pe care i-as putea iubi. Si imi spun ca ei conteaza... again and again.
Sa fie pentru ei! Asta sunt eu, cea care va iubeste, no matter what!