Prima zi de toamna... Chiar daca e la inceput, toamna se poarta asa cum ar trebui s-o faca... adica are si vant, si nori, si frunze moarte... si nostalgii...
A venit toamna... acopera-mi inima cu ceva/ Cu umbra unui copac, sau mai bine/ Sau mai bine... cu inima ta :)
Am vrut sa fiu studioasa si constiincioasa, asa ca m-am dus la biblioteca. N-a fost sa fie... Dar a fost mai bine. Mai bine pentru ca mi-am intalnit colegii, la fel de nedumeriti si de pierduti, la fel de intrebatori si nesiguri. Erau emotionanti, cu atitudinea "noi vrem inapoi la scoala... cine ne-a aruncat in lumea asta rea si ne cere sa fim brusc, si pentru toata viata, niste adulti responsabili :((". Am abandonat planurile de studii si am mers cu totii in parc... Am ras, am vorbit despre vacanta si festivitatea de absolvire, planuri de viitor si master, am barfit profesorii si ne-am barfit pe noi. Cred ca s-au spus cele mai bune glume si bancuri despre "vocatia de sociolog" si despre "viitorul luminos al sociologului roman", despre capcanele joburilor si peripetiile la interviuri. Ne-am adunat intr-un fel grijile si le-am impartit la mai mult decat unul singur. Am avut si satisfactia sa se vorbeasca despre profesorul care a vrut sa ma pice la un examen pentru... ca sa zicem, a ajunge mai aproape de inima mea... yeah, right! S-a aflat ca, atunci cand vrea ceva de la o studenta, o lasa pana in toamna, doar pentru a avea ocazia. Uuuuuuuuuh, imi aduc si acum aminte de atingerea lui umeda si lipicioasa.. aaa, mi se face rau. Ma intreb de unde am avut inspiratia si stapanirea de sine sa-l pacalesc. Mi-am dorit sa le fi putut spune, sa le confirm intr-un fel zvonul, asa ca o razbunare... dar nu mai are rost acum. Si asa, au reusit sa-i transforme numele... i se spune "degeneratu" :D
A fost bine, iar facultatea era mai primitoare chiar decat de obicei. Sau poate asa ni se parea noua, "dezradacinatilor"... Marian ne-a vorbit, asa frumos cum stie el s-o faca uneori, despre IOR, parcul lui preferat, de zi si de seara... si despre seara in care a fost invitat la o cafea de tipul care se asezase langa el pe banca. Funny! Cu atat mai funny cu cat spune ca-i pare rau c-a refuzat... De ce? Pentru ca "un sociolog trebuie sa fie intotdeauna pregatit pentru o observatie participativa" :))
Cand m-am intors acasa, nu-mi era totusi de ajuns. As fi vrut sa ma plimb mai mult prin toamna si sa tac mai mult, cu cineva care stie sa taca frumos... Dar n-a fost sa fie... Mi-e ciuda! As vrea sa ma duc la cineva si sa spun, simplu: "Am nevoie de tine"... Atat. Fara sa-mi fie teama de respingere, de ce va crede, de razele de luna, craterele de pe Marte sau mica Xena, moartea neuronilor sau un pic de viata... As vrea sa pot avea aplombul Cristinutzei, care-mi spune: "Copilu', trebe sa te vad neaparat. Nu se mai poate, am nevoie de tine. Vrei sa mor?" :)) Dar eu tac... si ma gandesc... si sper sa-si dea seama... si sunt dezamagita cand n-o face... etc, etc. No good... no good...
Cred ca de vina sunt cuvintele, care nu stiu sa spuna... care se smucesc si se chinuie in forme stramte si nu spun nimic... sau spun prostii, pentru ca nu e nimic acolo...
Dar...
Point n'est besoin d'esperer pour entreprendre, ni de reusir pour perseverer.
adica
Nu e nevoie sa speri pentru a intreprinde, nici sa reusesti pentru a persevera.
William de Orania
Restul, e tacere...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu