Colorless

Ti-e frica sa te intorci spre tine si sa te privesti cu atentie, de aproape? Sau sa-i pierzi pe ceilalti, de teama ca te vei gasi singur si nu-ti va placea ce vezi?
Ei, bine, nu. E asa de simplu.
Da, lectia a fost invatata. Oricare ar fi ea. Ca nu putem spune niciodata "niciodata". Ca nu trebuie sa ne bazam decat pe noi... si pe ce e mai sus de noi. Ca nu trebuie sa ne fie teama ca ne vom pierde, pentru ca suntem singurii care stim drumul spre noi, oricine sau orice am fi. Ca timpul nostru este un timp imprumutat, pe care trebuie sa-l folosim ca si cum ar fi imprumutat... fara zgarcenie inutila...

Nu mi-e teama de deciziile mele, de schimbarile din viata mea, de ce simt si de ce vreau. Candva pe drum, furtuna care a fost ultimul an s-a transformat intr-o briza usoara, purtand ultimele frunze moarte... Usor, usor... Nu se mai zbuciuma, nu mai doare... poate ca vantul e inca un pic trist... Dar nu ma mira, pentru ca e firesc. Nu cred ca-mi mai cer eforturi supranaturale cu un zambet pe buze. Si-am invatat sa spun "nu cred...". Si-am invatat sa-mi iert greselile, pentru ca altfel nu ma lasa sa fac inca un pas... si inca unul...
Am invatat multe, chiar daca inertia sau obisnuinta inca isi mai cer tributul. Exista un pas firesc, care nu trebuie grabit, o rabdare naturala a lucrurilor. Exista o directie...exista un scop, dar in acelasi timp "sunt sigura ca nu pot fi sigura de nimic" :)) Suna contradictoriu, dar nu e. Lucrurile sunt asa cum sunt, oamenii sunt acestia...
Nu cred ca pot vorbi inca despre un subiect care ma intereseaza intr-un mod deosebit, poate pentru ca nu e locul lui aici... Poate ca e doar conversatia mea cu mine... fara cuvinte...