Eu....aaaaa....mmmm.....hm

The world is changing... I feel it in the water....

Care va sa zica eu.... Adica... Sa vedem...
Asta e intr-un fel povestirea zilelor care au trecut de la ultimul post, in care descopeream spre uimirea mea ca plecarea e mult mai devreme decat credeam... :D. Un fel de "hai, totusi sa nu ne gandim la asta... poate ca descopar ceva in neregula... poate ca mi-e frica sau regret"... Sau poate ca motivul au fost activitatile extrem de diversificate si extinse ca timp si ca spatiu. Sau toate impreuna si inca vreo cateva... Nu mai are importanta. Ceea ce e important e ca am refuzat intr-un fel sa ma gandesc la plecare din alte puncte de vedere decat cele strict practice (hm, geamantan... care lipseste, geaca... asigurare and so on). Din fericire, am facut-o degeaba :)) Acum pot sa recunosc: daca m-ar fi intrebat cineva: "Ce simti in legatura cu plecarea?" cred ca as fi raspuns "Nimic"... La urma urmei, nu e mare lucru. Cred ca m-am schimbat, intr-adevar.
Cred ca-mi faceam mereu probleme de orice fel: drumul, hainele, ora de plecare... Asa arata o plecare pentru mai mult de doua saptamani. Imi doream sa parcurg imaginar drumul si sa descopar eventualele probleme si modul ideal de a le face fata. Un fel de antrenament psihomotor :)). Acum plec pentru sase luni si sunt sigura ca orice va aparea, va fi rezolvat. Atunci :D...
E bine, n-am ce sa spun. Oricum, mai sunt o multime de chestii de facut pana atunci si chiar nu vad sensul stresului prematur. Ca sa vezi, cata intelepciune! :P
Apoi, e bine ca plec. Pentru mine, pentru ceea ce vreau. Nu e vorba de Franta, pentru ca Romania e chiar ok, e vorba de experienta si deschidere, de a face ceva interesant, a descoperi oportunitati si poate noi pasiuni. Doar pentru mine...
Interesant e ca dintr-un anumit punct de vedere simt acelasi lucru pe care l-am simtit cand a plecat Val. Era vorba despre dorinta de a o vedea, poate pentru a ma asigura de materialitatea ei, poate pentru a aduna un "stoc" din ceva extrem de rar: speranta (bun rar, cu doar... surse cunoscute :D). Chiar daca m-am intrebat de mai multe ori ce ma face sa tin mult, mult la anumite persoane, terminand prin a accepta lucrurile asa cum sunt, ilogice :)), abia de curand am descoperit ce-mi ofera si de ce cateodata ma indoiesc de existenta lor. Prietenii mei imaginari :)) Eh, prietenele mele imaginare. (Prietenii, ca in genul masculin, sufera prea tare de "materialitate", de care-mi amintesc in mod constant :P). Cata vreme exista, lumea are de ce sa fie un loc minunat. Pentru ca o fac mai buna. Pentru ca, de fapt, justifica increderea ca e mai buna. Asa cum, daca exista macar un singur cuplu fericit si indragostit, se justifica acea speranta ca dragostea, totusi, exista. Are vreun sens?

Anul asta ia sfarsit. Curand, mai ales ca numar anii si altfel. Si, daca e sa fac o evaluare, a fost un an uluitor! Nu regret nimic din ce s-a intamplat si sunt recunoscatoare pentru orice experienta. Pentru ce am aflat despre mine si despre cei dragi, pentru deconstruire si reconstruire, daca pot sa spun asa... Dar despre asta... in numarul viitor... Presupunand ca institutia blogguitului nu sufera un rau ireparabil de pe urma "retinerilor mele scriitoricesti".
Da, recunosc... Sunt "nashpeta" :)) Asa sunt io... Ce daca :P... da' I like you... fara nici o legatura :)))) (poa' sa-mi mai spele din pacate? eh, nu cred)