Longvic

So.....
Totul e bine, da...
Ieri am fost la Longvic. In planul initial pentru ziua de ieri figura altceva. Nu s-a putut, nu din cauza mea, din cauza vremurilor... a moralei and so on. Sunt calma, sigur. Nu ma enervez, doar plutesc... asa detasata cum par :))
In mijlocul acestei mari de calm, s-a ridicat brusc o coloana de fum. Luase fiinta prin iesire pe nari, concomitent cu focurile puse la baza urechilor. O maaaaare de calm...
Mi-am luat marea la plimbare. Departe de civilizatie... spre periferie. Campusul e aproape de iesirea din oras, care se poarta ca o mimoza: daca n-o tii tot timpul sub observatii, ai scapat-o. Am trecut pe langa cimitir. No funny feelings, ceva foarte comun. Multe flori, garduri inalte si braduti. Nu e la fel de intens ca un cimitir ortodox. Sau poate asa mi se pare mie...
Oricum, am constatat curand ca pierdusem din vedere limita de "mimozitate" si eram afara din oras. Undeva la cateva sute de metri in fata se vedea indicatorul de intrare, dar nu ma preocupa problema, din moment ce parea sa fie oki. Bine zis parea, pentru ca o cotitura m-a adus in parcul de rulote de langa oras. Nu stiu de ce am tresarit, nu era nimic spectaculos, dar instinctul isi facuse datoria. Curand mi-a aratat ca avea dreptate, cand au inceput comentariile si incercarile de abordare. God! Mi-am dat seama ca am mers prea departe si la propriu si la figurat, dar singurul lucru pe care il puteam face era sa merg mai departe, impasibila. Asa am ajuns in Longvic :))unul dintre satele-satelit ale Dijonului, cel in care se afla si aeroportul. Ei, da! Aeroportul... Pana la urma, nu a fost a waste of time, pentru ca am vazut foarte multe avioane. Intentionam sa ajung mai aproape, dar m-a oprit din nou insistenta a doi motociclisti si a unui sofer. Si totusi, eram in interiorul unei localitati! Nu stiu ce era in aer, dar nervii mei nu rezistau la asa ceva. In loc de aeroport, am trecut pe langa parc... Nu l-am vizitat, era deja prea mult timp de cand eram plecata si stiam ca mai am foarte mult pana acasa, asa ca am traversat satucul si am continuat spre oras. In zona respectiva nu era decat o portiune de o suta de metri intre oras si Longvic, asa ca nu mi-a luat foarte mult.
Inapoi la civilizatie! Ma mai calmasem, iar strada aleasa m-a dus in fara bisericii St. Paul (e o poza intr-un post trecut). Langa piatra dijoneza (cu striatii colorate), atmosfera de langa o biserica, desi nu e "de care imi trebuie mie" a definitivat opera de "turnat ulei pe valuri"...
E vineri... ultima zi de vacanta si de luni trebuie sa rezolvam problemele legate de credite si restul. Daca vom alege cursurile, timpul va colapsa prin pliere asupra siesi. Nu stiu daca va putea fi resuscitat in scopuri internaute, dar "toate la timpul lor".
Sunt o mare de calm...