Azi, 22 februarie... O luna si 8 zile de cand sunt aici. Sau cam asa ceva, cred ca o perioada n-as putea spune ca eram tocmai aici, ci pierduta pe drum undeva intre aici si acolo... Dar s-a implinit o luna pe 14 feb :)) Funny, ha!
Doar rasfoirea posturilor mi-a adus aminte de inimioare, indragostiti and so on. N-am sarbatorit niciodata Valentine, din varii motive si convingeri, dar si pentru ca dragostea mi se pare atat de "nefireasca" si minunata incat ar trebui sarbatorita in fiecare zi, in mii de feluri. Romantica incurabila, poate...
Revenind la acea zi, cred ca era cea in care, dupa noptile nedormite, am terminat lucrarea, fix in deadline, dar am ratat finalul pentru ca Simona a uitat sa faca o pagina... Ironic, nu? Just my favourite thing... Am ridicat din umeri si am compus mental un mail de scuze pentru profesor. Eh, shit happens... Apoi am ramas doua ore de vorba pentru a-i usura constiinta, vorbind despre subiectul ei preferat ;) Si totusi nu si-a adus nici ea aminte de vestita sarbatoare roz (yuk! i hate pink!). Dragul ei a fost nevoit sa "apara" cu surpriza o zi mai tarziu, pentru ca stresul lucrarii nu facea minuni pentru starea ei de spirit.
Asadar, sarbatoare trecuta cu vederea... Nici o pierdere, de altfel. De cei dragi imi aduc aminte oricum, iar special Valentine, nu exista :)) Un lucru bun, as putea spune (nu din categoria "vulpea cand nu ajunge la struguri...") ci mai degraba "e bine cand n-ai ce sa regreti" sau "hai sa gasim ceva pozitiv chiar in cele mai neasteptate locuri, de ce sa ne spargem capul cu atatea probleme?"
Si asa e... Fantomele mele sunt mute these days si, anyway "is getting so FKG creepy nursing that ghost of a chance... " (cutie de chibrituri no 20)
M-am trezit zilele trecute ca ma gandesc la ceva despre care voiam sa vorbesc, incepusem deja intr-un mail sa zic vreo cateva cuvinte despre asta, dar initiativa mea s-a blocat momentan cand am descoperit ca altcineva scrisese deja despre acelasi lucru, intr-un post chiar foarte recent... Poate ca oarecum la fel, poate ca nu. In definitiv, suntem rezultatele istorie noastre. Unde sunt acasa? Pretutindeni si nicaieri, ascultand cu ochii inchisi bataile inimii din atat de multele locuri in care s-a impartit. Impartit spun? Nu, voiam sa spun multiplicat :)) In atatia oameni, si locuri, imagini si sunete... Peste tot, de pe carari de munte sau varf de deal, pana pe aleile intunecate din Cismigiu...
Acasa... in cele din urma poate fi oriunde... Oamenii sunt cei care conteaza, care te pot face la fel de usor sa te simti acasa sau un "musafir nepoftit" chiar in propria viata...
Cat de surprinzatori pot sa fie oamenii! Nu poti spune niciodata ca stii ce vor sau cum ar fi mai bine sa te raportezi la ei. Ma uitam zilele astea la mailuri, bipuri... Hm, cat de diferit de cum era acasa... fascinant...
So, asta e postul meu despre Valentine? Nu trebuie sa-mi spuna altcineva, stiu si eu: "get a life!" :))
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
stai k n-a trecut tot k vine dragobetele si asta e romanesc, nu trebe sa te "delasi" o fi vreun roman pe acolo:D k nu e voie de dragobete cu un francez:))
=)) Sunt, cum sa nu, si romani. Dar asta nu inseamna nimic... mai ales in ceea ce priveste Dragobetele :P
Ok, dar ma intreb cu cine are voie Vali de Dragobete? Daca cu un francez nu... hmm...
Hehe! Good point :)) Se stie ca se poate conta intotdeauna pe o astfel de "punere in perspectiva" ;)
Trimiteți un comentariu