Dupa St. Michel, este randul unui alt monument sa fie vazut. Bine, din nou nu este fotografia mea personala, dar sunt inca in cautarea unei modalitati de a descarca fotografiile, pentru ca nu se poate instala aici programul special pentru descarcarea pozelor de pe acel aparatel. Dar... asta nu inseamna ca voi renunta la ideea de a gasi o modalitate, pentru ca... ea trebuie sa existe. Sunt convinsa :)
Aceasta este Notre Dame, de Dijon, desigur. E foarte greu sa fie fotografiata in intregime din fata, pentru ca strada este foarte ingusta si ea foarte inalta. Este impresionanta, din nefericire nu se vad arcadele din fata, dar fotografia este cat poate sa fie de relevanta. Poate ca as reusi mai bine cu pozele mele, in incercarea de a prezenta nu doar ce se vede, ci si ce se simte, dar se pare ca trebuie sa fiu mai rabdatoare.
Despre ziua de ieri... pentru ca postul despre camera mea urma sa fie in imagini, numai ca... de ce aduc din nou aminte despre asta? Sa continuam cu ideea ca... ieri am intalnit-o pe coordonatoarea Erasmus. Cea care ar trebui sa "aiba grija de noi"; micii romani pierduti in tara mustarului. Tablou despre neputinta... cred ca este si aceasta o fata a problemei. Femeia care s-a dovedit a fi foarte amabila si care ne-a tinut doua ore la ea in birou (programul ei era de o ora, iar inaintea noastra a mai avut niste studente in vizita... si-a triplat programul lejer) era intr-un mare impas. Din ce ne-a povestit, serviciul Relatiilor Internationale a suferit anul asta (norocul nostru) o mare restructurare si schimbare. Iar cei nou veniti nu stiu nimic despre nimic. Asa se explica multe... Din ce povesteste doamna cu pricina, personalul universitatii se imparte in profesori&co plimbati deja in Romania, care sunt foarte impresionati, s-au scuturat de prejudecati si ii plac pe studentii romani din varii motive (sunt mai interesati, mai bine pregatiti, mai politicosi) si restul. Ideea de baza este sa ramai pe cat posibil la jumatatea mai mica :)) adica prima. E amuzant sa afli cum functioneaza chestiile "de sub": mai bine luati in plus un curs de la x... a, nu, pentru ca lui y, cu care faceti nush ce, nu-i place... si asa mai departe. Ea e un pic depasita, pentru ca inteleg ca nu s-a integrat cu adevarat niciodata, si se izoleaza intentionat, mai ales acum cu noii angajati. Nu poate face decat sesizari in scris, care trebuie luate in considerare pentru ca sunt in scris. Daca se duce acolo si vorbeste, nu poate face nimic. De fapt, nimeni nu asculta. Cu toata bunavointa, era practic neputincioasa. E un spectacol trist.
Dar... nimic pana acum despre vecinii mei? Ei, cum nimic? Francezii sunt politicosi, asta am spus de la inceput, cu toate ca nu are legatura cu cineva anume. Nu e "special treat", e doar politete. Obisnuita. Dar e ciudat pentru mine (parca ar fi la tara... comentariu avizat ;) si a fost foarte amuzant cand unul dintre vecini (fooaaarte dragut) mi-a strigat din capatul salii "bonjouur!" Eh, dragalasi vecinii... majoritatea vecini, rareori vecine ;) Astept din aceasta pricina sa aflu ca trebuie sa ma mut :)). Deci, acum urmeaza restul operatiunilor de convins profesori. Sa vina, suntem pregatiti.
Nu stiu cum mai stau lucrurile in Romania, dar aici, dupa ce intr-o dimineata ne-am trezit cu o promisiunea de primavara, cu mult soare si aer primavaratic (cum era cu mirosul de vara, draga rainforest?), s-a instalat confortabil un alt anotimp, neindentificat, dar in care e frig. Rau. Ma bucur de cele doua paturi ale mele, altfel as fi inghetat. Ce soarta trista pentru o, cum spune Fred "petite roumaine" singura intr-o tara straina. Dar asta e supriza: ea nu e niciodata singura. De ce oare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu