Colt de primavara

Azi, 1 Martie. A la française, desigur. Ceea ce inseamna ca a trecut neobservat... Not really, pentru ca vremea ne-a pregatit surprizele ei. Pe 28 februarie a nins foarte mult, nu doar aici, din cate am aflat, ci si in Romania si in Germania. A nins toata ziua, iar la ora 22, cand am iesit de la net, totul era feeric. Atat de multa zapada, incat ajungea pana la glezne. Era multa, pufoasa si moale, iar copacii erau pareau iesiti din povestile de Craciun. Nu mi se parea o atitudine potrivita pentru ultima zi de iarna, dar la urma urmei n-am de unde sa stiu ce crede ultima zi de iarna ca este mai potrivit pentru ea. In fine, ea a facut tot ce a vrut, asa ca ninsoarea s-a asternut cu mare pofta si antren. Cand priveam pe fereastra fulgii imensi si degraba unitorii unii cu altii, am auzit un fosnet. Ce sa fie? Concierge imi bagase pe sub usa un plic. De acasa. Din Romania. Mai precis, de la mami. Era o felicitare, cum eu nu ma gandisem sa trimit, iar imaginea era cu lacramioare, unele dintre florile mele favorite (si narcisele, desigur... cele foarte albe).

E ciudat cum poate ceva sa te smulga dintr-un loc, dintr-o stare de spirit si sa te proiecteze intr-un spatiu ireal. Ireal spun si stiu foarte bine de ce. Spatiul in care "we, all in the family love each other" si ne pasa. And so on... pe aceeasi tema. Pana la urma, adevarul este si o panza pe care pictam, cand vrem, cu propriile culori. Adevarul meu este azi verde si alb, ca lacramioarele sau narcisele. Fie ca ti-l imaginezi, fie ca-l simti sau alegi sa-l crezi, adevarul este aici, in prezentul rupt de trecut sau de viitor. Azi, 1 Martie, un sms mi-a facut ziua mai frumoasa. Adevarul este ca... ziua de azi e pretioasa in ea insasi si este unica. Avem atat de multi ochelari prin care privim viata, ca frumusetea ei, vazuta cu ochiul liber, ne doare. Dar e frumoasa... si tot ce ne putem imagina este adevarat.