Din categoria boring :)

Mda...
In legatura directa cu week-endul si cu ce m-a facut sa "cujat" statul in camera, cu o carte, pardon doua... ba nu, trei :)) din cauza de foarte multa ninsoare si viata sociala in moarte cronica. Dar, putina asceza (intr-un sens mult mai putin clasic) nu strica.
Asadar, ma gandeam la...
Cum pare de inspaimantator, cand iti dai seama, modul in care ne inselam asupra celor din jurul nostru, poate chiar foarte aproape de noi. Cat de mult consideram dorintele, sperantele, visele sau defectele lor in relatie cu ceea ce stim despre ei. Sau credem ca stim. Adevarul este ca totul ajunge la nou prin filtrul a ceea ce cunoastem, a ceea ce avem ca valoare sau a ceea ce stim de la altii... De foarte multe ori nici nu ne dam seama cat de circumstantiale sunt toate acestea, depinzand nu doar de timp, spatiu, dar si de starea de spirit si de ceea ce putem numi "propria interpretare". Chiar daca "interpretare" poate suna in cateva urechi (mai precis perechi de ureci :)) intr-un fel foarte asemanator cu "denaturare", de foarte multe ori nu merita categorisirea, ci se refera doar la propriile limite de intelegere determinate de "instrumentele" pe care le avem la indemana. Ce inteleg eu prin asta? Un astfel de instrument este limba, poate cel mai banal dintre toate, dar si cel mai necesar. Nu spun chiar eu cateodata ca nu se pot intelege doua persoane care vorbesc despre lucruri atat de diferite, de parca ar vorbi alta limba. Minimum minimorum, pentru ca lucrurile sunt mult mai complicate decat atat (sau mult mai simple, folosind zisele cuiva care este duce simplitatea atat de departe incat ajunge, ca-ntr-o evolutie ciclica, exact la "extrem de complicat" :))... Ideea e ca, in ceea ce spunem, punem atat de mult din ceea ce suntem, incat o intelegere cat mai exacta este imposibila daca nu utilizam ca mediator ceea ce credem ca stim despre acea persoana. Si de aici decurg toate neintelegerile!
De exemplu, eu valorizez ca principale, definitorii pentru mine, starile de spirit si ceea ce simte cineva. Cred ca pe mine, personal, ma reprezinta mai mult ce simt decat ceea ce fac, mai ales pentru ca "a face" implica mediul extern si inceteaza sa mai fie "al meu" sau "eu". Probleme de contagiune, cred. Ce fac din aceasta pricina decade in plan secundar... De aceea imi este foarte simplu sa fac altceva decat ceea ce intentionam pentru a-i face placere cuiva, atata vreme cat simt ca vreau sa o fac. Nu sunt legata de activitatea "x", ci de promisiunea "y" sau dorinta "z". Mda, ingrozitor stil am, deloc literar. Sa fie sociologia de vina?
Dar sa continuu. Dupa cum spuneam, poate parea surprinzator sa renunt la o zi pe care am declarat-o "de studiu" (mai ales pentru cei care ma cunosc incapatanata, inflexibila, cazuta in invatat... ce sa spun, de-a dreptul tocilara! obositoare persoana ;)) pentru a ma plimba cu cineva intr-o zi insorita. Dar nu e de mirare daca stiu ca pot invata si noaptea, sau pot recupera, dar ziua aceea minunata sau persoana de langa mine este acolo doar atunci (sau doar in acea stare de spirit- mult mai important). De asemenea, la intrebarea "ce faci?", atunci cand sunt sincera si hotarata sa spun adevarul (asta nu inseamna ca alteori mint... doar ca ocolesc strategic ceea ce nu cred ca trebuie sa spun... sau celalalt ca vrea cu adevaratsa auda), voi vorbi despre ceea ce simt. Poate fi bulversant sau nemultumitor pentru persoanele active, care vor sa afle "ce pietre ai mai vizitat?", "cu cine te-ai mai intalnit?" and so on...
Daca tot am adus aminte de pietre... O discutie despre ele mi-a demonstrat inca o data, daca mai era nevoie, ca de fapt unii dintre acei care se intereseaza de tine o fac adeseori fara sa "se intereseze cu adevarat" de tine. Adica... Dupa cum am spus, cred de nenumarate ori, ca aproape m-am plictisit si pe mine... adica m-as fi plictisit, daca n-as fi pur si simplu stuck with me :)) sunt fascinata de portiunea veche a orasului, de cladirile medievale sau de zidurile castrului roman... Cunosc francezi destui, am si alte nationalitati cunoscute ;), dar locurile astea nu le pot admira decat acum... Eh, poate ca exagerez, dar asa sunt eu :)) Mi se pare atat de frumos, ca as vrea sa-i aduc aici pe cei dragi (cred ca le-am si spus :)) si sa le arat cu mandrie copilareasca, poate tragandu-i de maneca: uite! uite!
Revenind, vorbeam cu cineva cu care ne vorbisem de mult, iar ea ma intreba cum e aici, ce-mi place, ce nu-mi place etc.

Pauza. Se stinge lumina. Se lasa cortina. Maine :) Volumul 2