In sfarsit...

Dupa atata ploaie, in sfarsit soare in tara mustarului si a vinului, fix pe strada Alain Savary :D. Intre timp, am fost recenzata ca facand parte din aceasta mare comunitate a studentilor dijonezi care locuiesc in impresionantul campus Montmuzard. Cata maretie si eleganta! Mai mai sa ma apuce plansul si sa incep sa-mi fac poze, eu cu formularul, formularul cu mine... Radeam in urma cu ceva vreme cand una dintre fete ma intreba de ce nu sunt oameni in pozele mele. Dar toata ziua (este vorba despre turul orasului, facut cu un ghid) facuse multe si minunate poze: eu cu ursul din gradina Darcy... mai bine zis, eu pe ursul din gradina respectiva, in timp ce ghidul ne explica istoria sculpturii... eu si, aici in spate, la chouette (stiu ca nu se vede din cauza mea, dar nu e deloc interesanta) si asa mai departe. Nu zic, fiecare face asa cum crede de cuviinta. Dar e interesanta viziunea turistica din punctul de vedere asta de vedere. Sunt foarte placute pozele din natura in care sunt si persoane, sa faci poze la munte sau nu mai stiu unde... dar sa faci poza cu o casa, sau o statuie... Hm, really not my type.
Dar sa revin la prezent. Week-endul a fost o experienta. Pentru ca riscam sa incep incursiuni de-a dreptul in sus si, cum spuneam zilele trecute, sa imi creasca niste ochi mari, mari de la atata citit, cu toata "ploaia si cu seara ei", am iesit. Cu muzica, cu geaca si gluga, fara teama de ploaie. Pe drum o oarece crenguta s-a agatat de mine, cu intentia sa se plimbe si ea, asa ca am luat-o la plimbare. Ca de obicei, fara directie precisa, agale si in functie de instinct. A fost placut, a plouat foarte tare, am ajuns uda dar incantata acasa mult dupa lasarea serii. Nu mi s-a mai parut ca peretii au intrat in conflict unii cu altii si nici n-as mai fi putut spune "cerul zacea foarte aproape de pamant, iar eu, intre ele, respiram printr-o gaura de ac".
Ziua de duminica s-a hotarat sa fie frumoasa. Asa, brusc. Dupa ploaie, frig, ceata... deodata soare.
Eu in casa? Nope, desigur. Inca sase ore la plimbare, spre Darcy si gara, spre bisericile din centre ville si, desigur, pe alte cai de a ajunge acolo. Cred ca solutia mea, de a aborda orasul fara harta, ci doar cu incredere in instinct a fost cea mai buna, asa ca acum pot spune ca ma descurc fara mari probleme si ca pot ajunge practic oriunde. E adevarat ca prima oara am ajuns la aceasta performanta la Medias, un oras necunoscut in care am ajuns foarte repede sa fiu acasa doar cu harta si bunavointa, dar acolo n-am stat decat o saptamana.
E in continuare greva si nu stiu cat va dura. E drept ca sunt foarte hotarati, dupa cum e drept ca au si pentru ce lupta. Poate vor reusi, nu stiu. Sper ca da, pentru ca e cazul sa ne intoarcem la cursuri, nu stiu in ce mod va influenta asta starea "de spirit" a semestrului.
Cam atat pentru azi. Vreau sa ma duc la film.
Sper sa am loc!
Noapte buna, draga jurnal!